Formațiile Minaur Baia Mare și CSU Suceava s-au întâlnit miercuri seară, în prologul etapei a VII-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Duelul dintre ocupantele pozițiilor a patra și a cincea în Liga Zimbrilor a fost foarte echilibrat. Chiar dacă au avut în față o echipă foarte solidă, alcătuită din handbaliști experimentați, veniți în România pe salarii bune, universitarii au dat o replică dârză, în ciuda problemelor de lot. Minaur s-a impus la final cu 37-34, în condițiile în care cu 70 de secunde înainte de finalul întâlnirii avansul formației băimărene pe tabela de marcaj era unul minim, 34-33.
Minaur: Hayder (11 intervenții), Terekhov (2) – Kozakevych (6 goluri), Dahlin (5), Botea (4), Vujovic (4), Kotrc (4), Vujic (4), Anderson (3), Nagy (3), Pop (2), Fotache (1), Burzak (1), Racolța, Dobra.
CSU Suceava: Șelaru (6 intervenții), Podovei (2) – Balazs (12 goluri), Tîrzioru (5), Radu (5), Ștefan (3), Csog (3), Grigore (3), Bologa (2), Lazurcă (1), Lupu, Bruj, Zzarițchi, Amin, Focșăneanu, C. Dascălu.
În runda următoare sucevenii vor primi vizita vicecampioanei CSM Constanța, în ziua de vineri, 18 octombrie.
Comentarii