La ceremonia de depunere a jurământului de către Bogdan Loghin pentru un nou mandat de primar de Rădăuți și de învestire a Consiliului Local au fost prezenți prim-vicepreședintele PNL Gheorghe Flutur, deputatul PNL Ioan Balan, prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, președintele judecătoriei Rădăuți, George Ciobîcă, precum și primari PNL din zona Rădăuți, pe care Flutur i-a numit „stâlpi ai noștri, ai liberalilor din zona Rădăuți, Vicovu de Sus, Marginea, Sucevița, Burla, Brodina”.

Primarul reales Bogdan Loghin i-a mulțumit liderului PNL pentru sprijinul acordat atât în campania electorală, cât și în activitatea administrativă, prin susținerea proiectelor de dezvoltare inițiate de administrația rădăuțeană, apreciind că altfel „cu siguranță nu mă aflam în poziție de a vorbi de aici”. Loghin s-a declarat convins că Gheorghe Flutur, „de acolo unde va merge după aceste alegeri care vor urma, va veghea nu numai asupra municipiului Rădăuți, cât și asupra județului Suceava”.

Gheorghe Flutur a arătat că la finalul celei de-al treilea mandat de președinte al Consiliului Județean Suceava are nu doar „mulțumirea sufletească că am lăsat ceva în urmă”, ci și că „oamenii, așa cum e Bogdan Loghin, recunosc asta”. Prim vicepreședintele PNL l-a lăudat pe Loghin pentru proiectele de cca 50 de milioane de euro din mandatul trecut și l-a asigurat că misiunea lui pentru județul Suceava continuă și este aceea de a atrage fonduri pentru dezvoltare.

El le-a transmis rădăuțenilor să nu-și facă griji pentru viitor, dar le-a cerut să fie uniți. „Vă doresc putere, înțelepciune, să rămâneți uniți aici, în Rădăuți, și să trageți la aceeași căruță pentru că numai așa putem rezolva problemele, așa cum așteaptă cetățenii”, a afirmat Flutur.

Felicitări a primit primarul și din partea deputatului PNL Ioan Balan, care i-a cerut ca așa cum a reușit politic să câștige un nou mandat de primar, să demonstreze că și administrativ are „capacitatea de a strânge în jur acea echipă care să ducă la dezvoltarea municipiului Rădăuți”. „Cu toții știți că Rădăuți are nevoi stringente ca de funcționare, dar un bun primar trebuie să se implice și să găsească soluții ca  marele proiecte să nu ocolească Rădăuți, ca și Rădăuți să beneficieze de deschiderea aceasta despre care tot vorbim în rândul primarilor liberali, cunoscut fiind că acolo unde avem o administrație liberală și avem primari întreprinzători, spiritul antreprenorial face diferența”, a afirmat Balan. El a subliniat că în rândul rădăuțenilor atât Bogdan Loghin, cât și consilierii locali au creat „așteptări mari” și i-a îndemnat să-și pună toată priceperea în slujba dezvoltării orașului. „Noi, parlamentarii, liberali și nu numai, cred, vom fi alături de dumneavoastră domnule primar, în următorii patru ani”, a promis deputatul Balan.

Bogdan Loghin a declarat că adevăratele provocări ale acestui mandat, „pe care trebuie să le conștientizăm cu toții și mai ales consilierii, indiferent de culoarea politică”, vin din faptul că „avem un război la graniță” și că până acum „sunt aproape un milion de morți în Ucraina”. „Trebuie să conștientizăm că trebuie să fim aproape față de oamenii care ne-am ales și și că să lăsăm să curgă normal o administrație, așa cum ne-au votat oamenii, este o prioritate”, a mai spus Bogdan Loghin.