O companie suceveană, Loial Impex, lucrează la cea mai așteptată autostradă a Moldovei. Denumită Autostrada Moldovei sau Autostrada Unirii Principatelor Române, autostrada A7 este cel mai așteptat drum aflat în construcție din acest an. Acesta va face legătura dintre nordul Moldovei și Capitală, având unul din capete în orașul de graniță Siret și celălalt în sudul țării, la Ploiești.

Deși lucrările au început timid tocmai în 2016, iar apoi au stagnat, anul acesta s-a avansat într-un ritm alert, astfel încât la finele anului 2024 se vor deschide mai multe loturi aferente celor șase tronsoane.

Unul din principalii actori care iau parte la acest proiect este firma suceveană Loial Impex SRL, societate care în cadrul proiectului se ocupă de execuția marcajelor rutiere și producția și montajul indicatoarelor rutiere pe loturile proaspăt deschise, Mândrești Munteni – Focșani Nord, Buzău – Vadu Pașii și Vadu Pașii - Râmnicu Sărat. De precizat că încă din anul 2020, când s-a deschis Varianta Ocolitoare a orașului Bacău, care este parte integrată din autostrada A7, Loial Impex a demarat lucrări alături de constructor în ceea ce privește semnalizarea rutieră. În continuare, societatea colaborează cu grupul UMB la proiectele aflate în derulare, cu termene de finalizare 2024-2025.

Autostrada A7, o investiție de amploare în infrastructura rutieră, nu este însă singura prin care Loial Impex se afirmă în domeniul semnalizării rutiere. Printre cele mai mari proiecte la care societatea a participat se numără Drumul Expres DEx 12 Craiova – Pitești, Autostrada A0 Centura București, DN 28B – Botoșani – Târgu Frumos, DN 29D Botoșani – Ștefănești, Axa Rutieră Strategică 1: Iași – Suceava, Axa Rutieră Strategică 2: Botoșani – Iași, variante ocolitoare ale orașelor Suceava, Rădăuți, Tecuci, Zalău, Cluj, Satu Mare, marcaje aeroportuare la principalele aeroporturi în Suceava, Iași, Târgu Mureș și Tulcea.

Reamintim faptul că SC Loial Impex SRL din Suceava oferă, pe lângă proiectarea, execuția și mentenanța instalațiilor pentru construcții civile, industriale și inginerești și servicii complete în domeniul semnalizării rutiere: marcaje rutiere longitudinale și transversale executate cu utilaje ce înglobează cele mai noi tehnologii, folosind vopsea clasică, material termoplastic sau bicomponent multi-punct, aglomerat și rezonator; producție și montaj specializat de indicatoare rutiere reflectorizante (cu marcaj C.E.).