Un bărbat din satul Corlata, comuna Berchișești, a fost condamnat definitiv pentru comiterea infracțiunii de violență în familie, o agresiune cruntă comisă asupra soției sale.
Conform sentinței definitive, Vasile Cherariu, în vârstă de 44 de ani, are de executat pedeapsa rezultantă de 5 ani, 11 luni și 10 zile închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de ”violență în familie”, dar și pentru infracțiunea de ”influențarea declarațiilor”.
Asta pentru că după agresiune bărbatul a amenințat-o repetat pe femeie să ascundă agresiunea și să declare că a alunecat prin curte.
Conform anchetei polițiștilor și a procurorilor de la Gura Humorului, pe 12 decembrie 2021, Vasile Cherariu și-a agresat soția cu o coadă de topor, aplicându-i mai multe lovituri. Femeia s-a apărat cu brațul drept, suferind echimoze și o fractură care a necesitat intervenție chirurgicală.
”În perioada cuprinsă între 12.12.2021-01.01.2022, a determinat-o pe aceasta, prin constrângere, adresându-i în acest sens în mod repetat amenințări cu acte de violență, să nu sesizeze organele de poliţie în legătură cu fapta de lovire descrisă mai sus a cărei victimă a fost la data de 12 decembrie, precum şi să nu declare cadrelor medicale faptul că leziunile la nivelul antebrațului drept au fost produse prin agresiunea săvârşită de el, şi astfel să fie sesizate organele de poliţie în legătură cu agresiunea suferită, ci că a alunecat în curte, şi astfel s-a lovit la mână”, au arătat la vremea respectivă într-un comunicat de presă procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.
După ce au adunat probatoriu și au stabilit cert ce s-a întâmplat, procurorii au pus în mișcare acțiunea penală față de inculpat, pentru comiterea infracțiunilor de „violență în familie” și ”influențarea declarațiilor”.
În urma condamnării definitive din 19 noiembrie 2024 s-a constatat că Vasile Cherariu se află deja în Penitenciarul Botoșani din data de 25 aprilie, unde săvârșește o pedeapsă cu închisoare de 2 ani, 5 luni și 10 zile, pentru alte infracțiuni.
Comentarii