Una dintre neregulile constatate recent în teren de reprezentanții Primăriei Suceava vizează transformarea spațiilor de la demisolul și parterul unui bloc nou, care aveau destinația de garaje, pentru a îndeplini condițiile legale de autorizare a construcției, în spații comerciale. Practic, locurile de parcare care urmau să fie asigurate locuitorilor blocului, la cele două etaje, au fost doar pe hârtie.

Tocmai de aceea, conducerea Primăriei Suceava a decis sancționarea situației anormale și intrarea în legalitate, după cum a precizat viceprimarul Ioan Dan Cușnir:

”În zona Cartodrom, SC Micba Imobiliare a construit un bloc cu demisol, parter și șase etaje, având autorizația de construire 113/28.03.2019. Ulterior, în data de 19.06.2024, a solicitat schimbarea destinației demisolului și parterului, din garaje în spații comerciale.

În loc sa fie analizată solicitarea investitorului, dosarul acestuia a stat luni de zile prin sertarele vechii administrații. După analizarea situației din teren, am constatat ca modificările au fost deja efectuate, înainte să fi fost aprobată schimbarea destinației de către Direcția Urbanism din cadrul Primăriei Suceava.

A fost aplicata amendă și s-a solicitat intrarea în legalitate, mesajul fiind foarte simplu: solicitările de schimbare a destinației se fac înainte de schimbarea destinației, nu postfactum”, a spus Ioan Dan Cușnir.

Conform legislației, pentru a fi autorizat un bloc, trebuie ca dezvoltatorul să asigure minimum un loc de parcare pentru fiecare apartament, iar pentru spațiile comerciale sau de birouri trebuie să pună la dispoziție alte spații de parcare, dimensionate după activitățile care se vor desfășura acolo.