Administratorul unic al SC Servicii Comunale SA Rădăuți, Nistor Tatar, și-a pierdut mandatul de consilier local. Nistor Tatar a fost înlocuit în deliberativ de Augustin Cigoli, care era supleant pe listele PSD Rădăuți.

Decizia a fost luată de două instanțe de judecată, Judecătoria Rădăuți și Tribunalul Suceava, care au decis să valideze mandatul de consilier local al lui Augustin Cigoli, ceea ce înseamnă automat că Nistor Tatar nu mai poate ocupa această funcție.

Mai mult, Tribunalul Suceava a decis că managerul SC Servicii Comunale SA este bun și de plată, judecătorii constatând că trebuie să achite suma de 40.000 de lei cu titlu de ”onorariu avocat”.

Decizia de la Tribunalul Suceava este definitivă, fără cale de atac.

O decizie similară au luat magistrații și în cazul validării mandatului de consilier local al lui Gheorghe Simota.

Acesta era, de asemenea, supleant pe listele PSD și l-a înlocuit în funcția de consilier local pe Traian Andronachi, care a fost numit prefect de Suceava.

Mai trebuie spus că și în acest dosar Nistor Tatar a fost parte și a contestat schimbarea. Și în acest caz are de plătit ”onorariu de avocat”, suma fiind de 4.000 de lei.

În ambele dosare, noii consilieri locali din Rădăuți validați de instanțele de judecată au fost reprezentați de avocatul Narcis Gabriel Chira.

Nistor Tatar a contestat în instanță și decizia prefectului de Suceava de încetare a mandatului.

Deocamdată, instanța a decis să respingă cererea de suspendare a deciziei până la judecata pe fond, care va avea termen la finalul acestei luni la Tribunalul Suceava.

Nistor Tatar a fost exclus din PSD, dar decizia încă nu este definitivă și a fost contestată.