Inconștiență crasă din partea unui sucevean în vârstă de 36 ani. Acesta s-a prezentat miercuri în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret la volanul unui autoturism cu intenția de a merge în Ucraina.

Cu ocazia formalităților de control, bărbatul a prezentat pașaportul și actele mașinii, iar polițiștii de frontieră i-au solicitat și permisul de conducere.

Cu acest prilej, polițiștii de frontieră au constatat că suceveanul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru alte abateri la regimul rutier.

În aceste condiții, bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce a fost suspendată.