România a semnat, alături de alte state europene, o scrisoare adresată preşedintelui Comisiei Europene prin care solicită asigurarea unui tratament egal pentru fermieri în contractarea subvenţiilor UE pentru agricultură, a declarat, vineri, la Bruxelles, premierul Călin Popescu Tăriceanu.
  El a arătat că, în prezent, accesul agricultorilor la subvenţiile europene este caracterizat de "discrepanţe majore" şi că un tratament egal ar asigura o competiţie corectă între ţările membre UE.

Premierul a precizat că la Consiliul European de la Bruxelles s-a discutat şi despre creşterile de preţuri la produsele agricole şi cele petroliere, convenindu-se că fiecare ţară are libertatea de a introduce, doar pe termen scurt, măsuri fiscale pentru diminuarea efectelor acestor majorări şi că este nevoie de măsuri pe termen lung, cu rezultate preconizate într-un interval de 5-7 ani.

Reprezentanţii Arabiei Saudite şi cei ai ţărilor mari consumatoare de petrol se vor întâlni pentru a discuta o serie de măsuri, precum creşterea volumului de extracţie de petrol şi investiţii asigurate de marile companii în aceste state, a spus Tăriceanu.

Comisia Europeană şi-a exprimat scepticismul faţă de propunerea unui grup de ţări acceptate recent în UE de a beneficia de fonduri pentru agricultură egale cu ale celorlalte state ale blocului, precizând, vineri, că nu este momentul potrivit de a reflecta asupra acestei probleme, relatează Reuters.

Potrivit Tratatelor de aderare la Uniunea Europeană, fondurile pentru agricultură au fost acordate treptat în cazul celor zece ţări care au aderat în 2004 şi al celorlalte două, în 2007.

Subvenţiile anuale pentru agricultură pentru toate cele 27 de state se ridică în prezent la 40 de miliarde de euro.

În cadrul unei scrisori înaintate de Letonia, ţările nou acceptate susţin că doresc ca aceste diferenţe să fie eliminate, în special într-un moment când Europa şi întreaga lume se confruntă cu criza alimentară.

Un ajutor suplimentar ar permite ţărilor să investească în producţia de alimente şi să îmbunătăţească proviziile locale.

Scrisoarea, redactată de Letonia, a fost semnată de lideri din Bulgaria, Cehia, Estonia, Lituania, Ungaria, România şi Slovacia şi a fost prezentată în cadrul summitului european, la Bruxelles.