"Niciun judecător nu poate stabili execuţia bugetului statului român şi nici cheltuielile bugetului statului român. Acest lucru este un atribut al puterii executive şi legislative", a spus Băsescu, într-un discurs ţinut, joi, la sediul CSM.
El a adăugat că "nu vrea să intre în detalii" şi "să spună că hotărârea adoptată, prin care s-au mărit salariile este, în opinia sa, o interferenţă gravă a puterii judecătoreşti în puterea executivă, care este singura care poate spune câţi bani are".
Şeful statului a menţionat că printr-o ordonanţă din anul 2000 s-au scos sporurile de suprasolicitare şi stres pentru că au fost introduse în salarii.
"Deci, dumneavoastră, instanţele, aţi dublat aproape salariile magistraţilor, pe o ordonanţă care nu mai era în vigoare", a spus preşedintele.
El a menţionat că este un susţinător al plăţii corecte a magistraţilor, care sunt doar câteva mii şi ale căror salarii bune pot fi susţinute de bugetul de stat, însă a precizat că "deranjant este modul cum a fost făcută creşterea acestor salarii".
Băsescu a spus, referindu-se la respectivul mod, că acesta este, din punct de vedere al Executivului, "un abuz făcut prin încălcarea legii".
"Acest lucru nu trebuie să creeze un precedent şi eu cred că Legilsativul şi Executivul ar trebui să reacţioneze, pentru că mâine veţi da o hotărâre judecătorească prin care stabiliţi cine este ministru, poimâine veţi stabili prin hotărâre judecătorească Bugetul de Stat al României", a mai spus preşedintele.
Comentarii