Armata israeliană a comis crime de război în Gaza, a declarat vineri Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), referindu-se la un bombardament din sud-estul oraşului Gaza, în care au murit 30 de palestinieni, relatează cotidianul The Guardian, în ediţia online.

Navi Pillay, Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului al ONU, a cerut investigaţii "credibile, independente şi transparente" în legătură cu posibilele încălcări ale dreptului umanitar şi a evidenţiat un incident din această săptămână la Zeitun, în sud-estul oraşului Gaza, unde 30 de palestinieni aflaţi într-o casă au fost ucişi într-un bombardament israelian.

Pillay, fost judecător al unei curţi penale internaţionale din Africa de Sud, a precizat pentru BBC, că incidentul "pare să aibă toate elementele crimelor de război". Acuzaţia a fost făcută în condiţiile în care Israelul îşi continuă ofensiva aeriană şi pe cea terestră în Gaza, calificând ca "inoperabilă" rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU, care solicita un "armistiţiu imediat, durabil şi pe deplin respectat".

Un purtător de cuvânt militar israelian, Avital Leibovich, a precizat că incidentul este în curs de examinare. "Nu avertizăm oamenii să meargă în alte clădiri, nu facem acest lucru", a spus ea. "Nu cunoaştem acest caz, nu ştim dacă am atacat-o (clădirea, n.r.)", a adăugat ea.

Opinia publică israeliană sprijină încă puternic războiul. Potrivit unui sondaj la care au participat evrei israelieni, realizat vineri de War and Peace Index, 90 la sută din populaţie susţine continuarea operaţiunilor până când Israelul îşi va atinge toate obiectivele.