Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat, joi, Centrul de Cercetare ELI-NP, din cadrul Institutului de la Măgurele, el afirmând că este vorba despre un proiect extraordinar de ambiţios şi că abia aşteaptă să vină la inaugurare, în 2018, informează Mediafax. Preşedintele Iohannis a fost primit de Nicolae Zamfir, Directorul General al Institutului şi director de proiect, care i-a prezentat şefului statului Acceleratorul Linear de Particule Tandem 9MV.Klaus Iohannis a văzut şi şantierul ELI-NP, de pe terasa clădirii principale a Institutului şi a avut o întâlnire cu conducerea Proiectului ELI-NP.Şeful statului a declarat, la finalul vizitei, că la Institutul de la Măgurele se pregăteşte ”cel mai mare proiect ştiinţific din regiune”. ”Este vorba de facilitatea cu laser de foarte mare putere, şi aplicaţii în fizică nucleară, un proiect extraordinar de ambiţios, care cu siguranţă va pune România foarte sus, pe harta ţărilor unde se face cercetare fundamentală. Acest lucru mi se pare extraordinar de important şi trebuie să recunosc că se îmbină foarte serios cu conceptul meu despre educaţie în România, care, poate vă amintiţi, după propunerea mea, va produce specialişti de foarte înaltă calificare, exact lucrul care se va întâmpla şi aici”, a declarat preşedintele Iohannis despre Proiectul ELI-NP, de la Măgurele.