Vâlcov: Reducerea taxelor impune îngheţarea cheltuielilor în 2016. Din 2017 ne concentrăm pe armată
Mediafax.ro
Reducerea impozitelor şi taxelor va putea fi aplicată prin îngheţarea chelutielilor bugetare în 2016 la nivelul din acest an, iar din 2017 circa 40% din impactul bugetar al creşterii PIB va merge spre relaxare fiscală şi 60% spre cheltuieli bugetare, a declarat ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, informează Mediafax.Ministrul Finanţelor a arătat că până la mijlocul anului vor fi introduse standarde de cost pentru administraţia centrală şi nu a exclus şi alte reforme administrative.Potrivit ministrului Finanţelor, golul de venituri estimat pentru 2016 din reducerile programate la TVA şi accize şi eliminarea taxei pe stâlp şi a impozitului pe veniturile din dividende va fi acoperit din impactul pozitiv al creşterii economice asupra veniturilor bugetare.În aceste condiţii, bugetul pe 2016 va urma în linii mari nivelul cheltuielilor stabilit în 2015. Ministerul Finanţelor estimează pentru anul viitor un minus aritmetic de 16,4 miliarde lei, din care se aşteaptă să recupere venituri de 9,4 miliarde lei, ceea ce ar duce la un deficit suplimentar de 7 miliarde lei.
Comentarii