Conducerea MApN a solicitat FC Steaua zece la sută din totalul veniturilor pentru a-i permite să folosească marca, însă reprezentanţii grupării patronate de Gigi Becali au refuzat oferta, a declarat juristul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, Florin Talpan, informează Mediafax."Eu am propus să se încheie un contract de licenţă de marcă, prin care să le dăm posibilitatea să folosească emblema până când se stabileşte un preţ de către un evaluator avizat. Iar la preţ să fie un preţ provizoriu astfel încât niciuna dintre părţi să nu piardă. Ei nu au mai fost interesaţi de acest demers şi s-a ajuns în această situaţie. Conducerea armatei îşi dorea un procent de zece la sută din toate veniturile pe care le obţineau ei şi cred că era vorba de un preţ corect, pentru că este vorba de brandul Steaua. Eu aşa vedeam situaţia şi din vânzarea jucătorilor, pentru că acel jucător purta acest brand pe piept. Nu se pune problema de a vinde acest brand, se pune problema de a stabili un preţ", a declarat Talpan, la Sport.ro.Oficialul clubului aflat în subordinea Ministerului Apărării Naţionale a menţionat faptul că în motivarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se precizează faptul că gruparea lui Gigi Becali nu poate folosi denumirea de SC Fotbal Club Steaua Bucureşti, chiar dacă această este înregistrată la Registrul Comerţului.