Guvernele României şi Bulgariei se vor reuni, în aprilie, în şedinţă comună, inclusiv pentru apărare
Mediafax.ro
Viitoarea şedinţă comună a guvernelor României şi Bulgariei a fost programată în luna aprilie, pentru o serie de proiecte bilaterale inclusiv în domeniul apărării, a anunţat, vineri, la Palatul Victoria, premierul Victor Ponta, în cadrul unei întâlniri cu preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, informează Mediafax."Este cea mai bună ocazie de a vorbi de colaborarea bilaterală şi a pregăti bine viitoarea şedinţă comună a celor două guverne, care va avea loc în aprilie, şi în care ambele guverne ar trebui să găsească soluţii de a colabora şi a progresa împreună în procesul de integrare şi în ce priveşte responsabilităţile de apărare pe care le avem aici, pentru că suntem graniţa estică nu doar a NATO, ci şi a sistemului de securitate", a spus Ponta.El a arătat că, la viitoarea şedinţă comună de guvern, va fi consemnat un avans cu unele proiecte întârziate.La rândul său, preşedintele Rosen Plevneliev a declarat că România şi Bulgaria au un potenţial enorm în schimburile comerciale bilaterale, ţinând cont că acestea au crescut de circa opt ori în ultimii 8-10 ani. Plevneliev a precizat că trebuie folosite instrumentele europene şi cele două bugete naţionale pentru a demonstra că integrarea europeană aduce rezultate.
Comentarii