Tudor Breazu, administratorul moşiei de la Nana a Elenei Udrea, arestat preventiv în dosarul "Gala Bute", a fost adus, vineri dimineaţă, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a da noi declaraţii în cauză, informează Mediafax.Tudor Breazu este arestat preventiv pentru presupuse fapte de corupţie, în dosarul "Gala Bute", în care Elena Udrea este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului sportiv şi de luare de mită.Ştefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a fost audiat marţi la DNA, în dosarul "Gala Bute", în care este urmărit penal pentru trafic de influenţă, fiind arestat la domiciliu.La DNA a fost, marţi, şi senatorul PSD Ion Ariton, fost ministru al Economiei, acesta fiind anunţat că este inculpat în dosarul "Gala Bute" şi că are interdicţie să părăsească ţara, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Senatul a aprobat, pe 12 februarie, solicitarea de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva parlamentarului.