Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat joi că ia în considerare relocarea Spitalului de Arşi, iar pe termen scurt a decis închiderea Unităţii de transfuzii de sânge, ca urmare a decesului unei femei căreia i-au fost făcute transfuzii greşite de sânge, scrie Mediafax. După ce joi au fost publicate imagini şocante din cadrul aceluiaşi spital, în care un pacient avea larve, ministrul a afirmat că s-a gândit să închidă spitalul.Ministrul Sănătăţii a recunoscut joi că a luat de trei ori în considerare varianta închiderii Spitalului de Arşi. “Am luat în considerare închidererea acestui spital de trei ori până acum şi am avut discuţii îndelungi, inclusiv săptămâna trecută. Am avut întâlniri şi cu manageri ai spitalelor care pot prelua pacienţii cu arsuri şi am ajuns în cele din urmă la concluzia că nu putem închide spitalul, aşa că am suspendat activitatea UTS”, a declarat ministrul Sănătăţii.