Revoltele din închisori continuă. Un deţinut din Penitenciarul Bistriţa a încercat să se sinucidă / Alţi 56 de deţinuţi de la Vaslui se află în greva foamei / Incendii în Dâmboviţa şi Bacău
Mediafax.ro
Un deţinut aflat în Penitenciarul Bistriţa a încercat să se sinucidă, joi dimineaţa, în timp ce colegii lui încă protestau pe acoperiş, iar la Penitenciarul cu Regim Semideschis din Vaslui 56 de deţinuţi au refuzat hrana, scrie Mediafax. Faţă de ziua anterioară, numărul greviştilor este în scădere, în condiţiile în care, miercuri seara, 113 deţinuţi se aflau în greva foamei.Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului cu Regim Semideschis Vaslui, joi dimineaţă se aflau în grevă 56 de persoane private de libertate. Deţinuţii s-au manifestat paşnic, nu au recurs la acte de violenţă şi nu a fost nevoie de intervenţia jandarmilor care au fost mobilizaţi în incinta penitenciarului.Deţinuţii încarceraţi la Penitenciarul Vaslui, una dintre cele mai moderne închisori din România, s-au solidarizat cu deţinuţii care protestează în celelalte puşcării din ţară. Aceştia au strigat de la ferestre lozinci ”Jos Prună!”, “Jos Guvernul” “Nu ne dau vizitele, nu ne dau raţiile nu ne dau drepturile” , “Suntem trataţi ca nişte câini, ajutaţi-ne, dacă plecaţi de aici ne vor omorî” .
Comentarii