Liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a declarat vineri, cu privire la acuzaţiile care i se aduc lui Bogdan Olteanu, că prezumpţia de nevinovăţie trebuie să funcţioneze, afirmând că dacă se va dispune reţinerea lui Olteanu pentru 30 de zile PNL ar putea putea cere convocarea comisiilor reunite, scrie Mediafax.''Revocarea conform legii poate fi cerută de comisiile reunite de buget, finanţe din cele două camere ale Parlamentului, care mai departe supun raportul plenului Paralmentului. Nu un partid politic poate să facă aşa ceva. În acest moment comisiile sunt în vacanţă şi ca atare trebuie convocate conform legii de preşedintele comisiei care este (reprezentant-n.r.) PSD. Înainte de a lua orice decizei, de a avea orice iniţativă este normal să avem întâi punctul de vedere al ÎCCJ. Dacă va confirma sau nu va confirma rechizitoriul procurorului. Până atunci eu cred că prezumţia de nevinovăţie în această ţară trebuie să funcţioneze'', a declarat liderul deputaţilor PNL pentru MEDIAFAX, întebat dacă PNL va cere în comisiile de specialitate revocarea lui Bogdan Olteanu.