Noua lege a adopţiei prevede, printre altele, ca o familie să nu mai poată selecta etnia copilului pe care doreşte să îl ia acasă, iar la un număr de cinci refuzuri, părinţii adoptatori nu vor mai putea continua procedurile de potrivire decât după finalizarea unui program de consiliere, informează Mediafax.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a prezentat o parte din schimbările pe care noua lege le aduce în privinţa adopţiei.

,În normele de aplicare a noii legi am introdus o procedură pentru copiii greu adoptabili, pentru a veni în sprijinul micuţilor care au acum şansele cele mai mici de a fi adoptaţi, iar aici ne refeirm la cei care au vârsta peste şapte ani, cei cu handicap, cei care au un frate sau o soră în sistemul de îngrijire socială. Evaluarea familiei a fost reconsiderată, în sensul în care căutăm ca printre cei care vor să adopte să găsim viitori părinţi, testăm aşadar capacitatea de a fi un părinte potrivit, de aceea am eliminat etnia din criteriile de adopţie", a precizat Gabriela Coman, preşedintele ANPDCA.

 

Astfel, părinţii adoptatori nu vor mai putea alege să le fie prezentaţi doar copii aparţinând unei anumite etnii, aşa cum s-a întâmplat până în prezent. În plus, o familie adoptatoare nu va putea refuza mai mult de cinci copii care îi sunt prezentaţi de reprezentanţii direcţiilor de asistenţă socială.