Doi români, profesori la Universitatea din Karabuk, au fost reţinuţi în Turcia pe 13 august şi au stat închişi până marţi, în cadrul campaniei de identificare a celor care au participat la tentativa de lovitură de stat, aceştia fiind eliberaţi fără a fi puşi sub acuzare, informează Mediafax.

Cei doi cetăţeni români se numesc Augustin Chifane şi Cristina Chifane şi locuiesc în Turcia, fiind angajaţi ca lector şi respectiv asistent la Universitatea din Karabuk, au declarat surse oficiale pentru agenţia MEDIAFAX.

Cei doi au fost ridicaţi şi reţinuţi pe 13 august de autorităţile turce, acţiunea având loc în cadrul campaniei de identificare a celor care au participat la tentativă de lovitură de stat din 15 iulie, şi au fost eliberaţi marţi, 16 august, după trei zile, au precizat aceleaşi surse citate pentru MEDIAFAX.

 

Împotriva celor doi nu au fost formulate acuzaţii, dar la momentul eliberării le-au fost reţinute telefoanele mobile şi laptop-urile.