Primarul Capitalei, primarii de sector, primarii oraşelor şi comunelor vor putea să-şi angajeze un consilier personal pentru relaţia cu diaspora, potrivit unei propuneri legislative privind administraţia publică locală, semnată de 23 de deputaţi şi senatori PNL şi PSD, informează MEDIAFAX. "Primarii comunelor pot angaja, în limita numărului maxim de posturi aprobate, un consilier personal. Primarii oraşelor, municipiilor, municipiilor reşedinţă de judeţ, primarul Bucureştiului precum şi primarii primăriilor de sector din Bucureşti pot înfiinţa, în limita numărului maxim de posturi aprobate, cabinetul primarului, compartiment distinct format din un consilier personal pentru relaţia cu diaspora, membru al cabinetului primarului", prevede propunerea legislativă.Iniţiatorii spun că în acest fel se poate crea o "legătură extrem de strânsă între românii de pretutindeni şi România, dar şi o implicare directă şi continuă în dezvoltarea ţării noastre". Ei mai spun, în expunerea de motive, că unul dintre elementele cele mai importante care pot favoriza o astfel de legătură este implicare românilor din diaspora în dezbaterile politice interne, dar şi în procesul politicii de administraţie locală.