Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede combaterea risipei alimentare, prin donarea, de către agenţii comerciali, a alimentelor care se apropie de termenul de expirare, nerespectarea prevederilor putând duce la sancţiuni de până la 10.000 de lei, scrie Mediafax.Propunerea legislativă prevede că alimentele vor fi donate către fundaţii, ONG-uri, cămine de bătrâni, orfelinate sau spitale, în baza unui contract semnat între agenţii comerciali şi persoanele juridice respective.Încălcarea prevederilor prezentei legi ar urma să fie sancţionată cu amenzi contravenţionale cuprinse între 1.000 şi 10.000 de lei. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.