Corina Creţu: Absorbţia de fonduri europene trebuie accelerată în 2017, întârzierile costă
Mediafax.ro
„Suntem deja la jumătatea tronsonului financiar 2014-2020 şi România, ca şi alte state membre, are zero absorbţie la fondurile europene”, a declarat luni, la Bucureşti, comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Creţu, precizând că măsurile de demarare a proiectelor „trebuie accelerate”, scrie Mediafax.„Pentru acest cadru financiar, 2014-2020, fondurile alocate României însumează 23 de miliarde de euro. Pentru tronsonul anterior, 2007-2013, fondurile au fost de 19 miliarde de euro şi gradul de absorbţie a fost undeva la 90-91%, adică au intrat în economie 17 miliarde de euro”, a spus Corina Creţu, la conferinţa de lansare a Caravanei Fondurilor Europene 2017.„Comisia Europeană nu schimbă regulile pe parcursul tronsoanelor financiare, dar statele naţionale adaugă foarte multă birocraţie. Sunt proiecte şi de 6.000 de pagini. Sunt dezamăgită să constat că au fost tineri care au renunţat să mai acceseze fonduri europene tocmai din cauza birocraţiei care nu e generată la Bruxelles. Cu birocraţia, să zicem, ne mai descurcăm, dar timpul nu are răbdare. Suntem la jumătatea tronsonului financiar şi cele 23 de miliarde de euro ar fi putut fi deja accesate, însă avem zero absorbţie la fondul Regional şi la fondul de Coeziune”, a spus Corina Creţu.
Comentarii