Electric Castle | Aproape 600 de persoane au primit ajutor medical
Mediafax.ro
Aproape 600 de persoane au primit ajutor medical la Festivalul Electric Castle din localitatea clujeană Bonţida, iar cinci dintre acestea au fost transportate la spital, scrie Mediafax.Potrivit IGSU, în perioada 12-16 iulie, peste 260 de pompieri, medici de urgenţă şi studenţi voluntari SMURD din cadrul UMF Cluj au asigurat măsuri suplimentare la Festivalul Electric Castle din localitatea Bonţida.Salvatorii au acordat prim ajutor calificat pentru 557 persoane care au semnalat probleme medicale, iar cinci dintre acestea au fost transportate la spital.Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în cursul zilei de sâmbătă spre duminică, când au fost asistate 144 de persoane.
Comentarii