Premierul: Deficitul în Poliţie e mai mare de 20.000. Carmen Dan se întâlneşte cu Olguţa Vasilescu/ Sindicalist: Poliţia e falsificată. Pe hârtie sunt 80.000 poliţişti, în realitate, 40.000
Mediafax.ro
Mihai Tudose, premierul României, a declarat, luni, după întâlnirea cu Sindicatul Agenţilor de Poliţie, că se caută o soluţie pentru rezolvarea problemei resursei umane în structurile de poliţie. Carmen Dan urmează să aibă o discuţie cu ministrul Muncii referitoare la angajări, scrie Mediafax."Astăzi va avea loc o întâlnire între doamna ministru Olguţa Vasilescu şi doamna ministru Carmen Dan, împreună cu colegi de la Finanţe, pentru a stabili în ce măsură putem rezolva şi problema angajărilor în cadrul poliţiei. A venit astăzi un sindicat cu o idee foarte bună, ca promoţia de la 2018 să poată fi încadrată de acum, să găsim o formulă, umrând ca apoi să îşi termine studiile până la anul. Este un prim pas. Apoi problemele salariale şi să vedem cum putem rezolva sau să începem să rezolvăm dotarea materială la poliţie. Deficitul este mai mare de 20.000. Tot sindicatele acuzau şi faptul că sunt număraţi ca 80.000 de poliţişti. De fapt sunt 40.000 de poliţişti şi restul sunt servicii suport, începând cu cantina şi terminând cu ansamblurile artistice", a declarat premierul Mihai Tudose.
Comentarii