Vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, a denunţat din nou interdicţia aeriană, acuzând România că este "o marionetă a SUA" şi afirmând că avionul ministrului român de Externe, Teodor Meleşcanu, a evitat o escală în Moscova, în timp ce deputaţi ruşi cer restricţii pentru curse aeriene române, informează Mediafax.
Dmitri Rogozin a condamnat din nou, într-un interviu acordat postului Rossia 24, interdicţia privind tranzitarea spaţiului aerian al României de către avionul său şi decizia Chişinăului de a opri intrarea în Republica Moldova a unor cetăţeni ruşi.
"Consider că aici sunt implicate mai multe părţi... Este vorba în primul rând de grupul mafiot care se află în spatele guvernării din R.Moldova şi care este conştient de faptul că are acum probleme cu legea - pentru ei era important să fie de aceeaşi parte a baricadei cu Occidentul. Ei au pus la cale provocările împotriva artiştilor noştri, împotriva trupelor de menţinere a păcii", a declarat Dmitri Rogozin, potrivit ediţiei moldovene a agenţiei Sputnik. Mai mulţi cetăţeni ruşi, inclusiv artişti şi un parlamentar, au fost opriţi joi să intre în Republica Moldova, situaţie care a atras critici vehemente din partea preşedintelui prorus Igor Dodon şi a vicepremierului Rusiei, Dmitri Rogozin, care a catalogat situaţia drept "ruşinoasă". Deputatul rus Pavel Şperov şi un grup de artişti care urmau să meargă în regiunea separatistă moldoveană Transnistria pentru festivităţi organizate la 25 de ani de la începerea operaţiunii ruse de menţinere a păcii au fost opriţi joi pe Aeroportul din Chişinău şi au plecat înapoi în Rusia.
"Pe de altă parte, este România, care a devenit acum în mod evident o marionetă a SUA şi care, contrar simţului realităţii şi intereselor sale de securitate, a amplasat pe teritoriul său sistemul de apărare antirachetă", a adăugat Dmitri Rogozin.
Comentarii