Convoi militar al NATO, implicat într-un accident pe A1. Trei militari americani au ajuns la spital
Mediafax.ro
Trei soldaţi americani au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Timişoara, luni, după ce şoferul unui autovehicul ce forma un convoi militar al NATO a adormit la volan, a lovit camionul aflată în faţa sa şi a intrat într-un parapet, pe autostrada A1 Deva – Nădlac, transmite corespondentul MEDIAFAX.Accidentul rutier s-a produs, luni, pe autostrada A1 Deva – Nădlac, la aproximativ cinci kilometri de vama Nădlac.Şeful biroului Autostrada A1 Deva – Nădlac, Valentin Burtă, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că din convoiul militar făceau parte 15 autovehicule cu trailer, care se deplasau de la baza militară de la Poplaca înspre o alta din Uniunea Europeană, pentru efectuarea unui exerciţiu.
Comentarii