România şi Spania reiau discuţiile privind înfiinţarea Curţii internaţionale împotriva terorismului
Mediafax.ro
România şi Spania vor relua demersurile privind înfiinţarea unei Curţi internaţionale împotriva terorismului, a declarat luni consilierul prezidenţial Bogdan Aurescu, după o discuţie cu cu însărcinatul cu afaceri al Spaniei în România, scrie Mediafax."Am reamintit faptul că, împreună cu Spania, în 2015, am lansat o iniţiativă de creare a unei curţi internaţionale împotriva terorismului şi discutând chiar şi acum cu însărcinatul cu afaceri al ambasadei Spaniei, am stabilit împreună să reluăm demersurile şi mai activ pentru ca această iniţiativă să fie realizată", a declarat consilierul prezidenţial Bogdan Aurescu.Aurescu a fost prezent luni la Ambasada Spaniei în România pentru a semna în cartea condoleanţelor, deschisă în urma atentatelor de joi, de la Barcelona.
Comentarii