Sindicatul Naţional al Poliţistului şi Personalului Contractual anunţă că analizează organizarea unor proteste de amploare dacă până pe 15 martie dialogul cu Guvernul şi MAI privind veniturile poliţiştilor nu vor da rezultatele aşteptate, informează Mediafax.

"În condiţiile în care, până la data de 15 martie a.c., dialogul social cu MAI şi, în ansamblu, cu Guvernul (de exemplu: nici până acum nu am primit răspuns la scrisoarea trimisă d-nei prim-ministru, în 12.02.2018-vezi foto ataşată pe facebook), nu va da rezultatele aşteptate, considerăm deschis conflictul de muncă şi, în temeiul legislaţiei incidente şi al protocoalelor încheiate de FSNPPC cu organizaţiile sindicale din MAI şi cu Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, analizăm oportunitatea organizării unor proteste legale, de amploare şi pe termen lung, pentru a ne susţine revendicările prezentate", transmit sindicaliştii, printr-un comunicat de presă.

 

Aceştia susţin că revendicările lor, referitoare la: introducerea poliţiştilor şi a personalul contractual în grila de salarizare din Legea-cadru 153/2017, începând cu luna martie a.c., dotarea logistică precară, deficitul de personal, protecţia fizică şi juridică a poliţiştilor, plata permanenţei de la domiciliu, subfinanţarea MAI, modificarea Statutului poliţistului, modernizarea sediilor de poliţie etc., prezentate în şedinţele de dialog social şi trimise Guvernului, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerului Muncii şi altor instituţii abilitate (pe facebook este ataşata una dintre scrisorile trimise MAI) "sunt, în continuare, neglijate de către factorii decidenţi".