Tomac:Comasăm campania pentru alegerea primarilor în 2 tururi și cea a eliminării pensiilor speciale
Mediafax.ro
PMP a decis, vineri, în cadrul Consiliului Executiv Naţional al partidului, despre o nouă iniţiativă pentru eliminarea pensiilor speciale pentru aleşii locali, campanie care se va comasa cu campania naţională pentru alegerea primarilor în două tururi, a anunţat Eugen Tomac."Credem că pensiile speciale sunt un furt, motiv pentru care astăzi (vineri-n.r) vom discuta o nouă iniţiativă pe care o vom comasa cu campania privind alegerea primarilor din două tururi, şi anume vom solicita ca românii care semnează pentru alegerea primarului în două tururi să ştie că susţin în mod automat şi această campanie privind eliminarea pensiilor speciale. Sunt cinci milioane de pensionari în ţara noastră şi peste patru milioane de români primesc o pensie mizerabilă, motiv pentru care considerăm că pensiile speciale pentru politicieni sunt un furt, iar noi vom cere românilor să ne susţină în acest demers pentru că vrem ca în mod onest toţi cei care beneficiază de pensie să o primească în funcţie de contributivitate. Campania privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi se va încheia pe 1 octombrie. Până pe 1 octombrie vom derula şi această campanie cu privire la eliminarea pensiilor speciale", a afirmat preşedintele PMP, Eugen Tomac, vineri, la Tulcea, înaintea Consilului Executiv Naţional al PMP.Acesta a amintit de faptul că PMP a contestat la CCR proiectul de lege privind Codul administrativ."Subliniez că PMP împreună cu USR a contestat la CCR Codul administrativ, am cerut express să fie eliminate două chestiuni care mi se par extrem de grave, introducerea pensiilor speciale pentru primari şi oficializarea limbii maghiare", a adăugat Eugen Tomac.Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind Codul administrativ, în calitate de for decizional, pe 9 iulie.Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat pe 11 iulie că a sesizat CCR, împreună cu PMP şi parlamentari din PNL, cu privire la modificările aduse Codului administrativ, printre articolele criticate afându-se pensiile speciale şi excluderea concursului de angajare în consiliile locale.
Comentarii