Președintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, vineri, la Parlament, că formațiunea începe strângerea de semnături pentru eliminarea prin lege a pensiilor speciale, ținta fiind atragerea suportului a 2,5 milioane de români pentru această inițiativă.„PMP a avut un Consiliu Executiv Național la Durău, unde am stabilit că lansăm o campanie națională împotriva pensiilor speciale. Luna trecută, PMP a depus un proiect de lege privind eliminarea tuturor pensiilor speciale, considerăm că pensiile speciale sunt un furt. Avem peste 4,5 milioane de români care primesc pensii sub 1.000 de lei și este nejustificat ca foști turnători, șefi de penitenciare care au dat cu bastonul să primească pensii halucinante și oamenii cinstiți să primească pensii mizerabile. Sperăm că CCR ne va dreptate în ceea ce privește contestarea pensiilor speciale pentru primari. Primarii și parlamentarii nu au nevoie de pensii speciale. Vom lansa această campanie, vom încerca să strângem 2,5 milioane de semnături pentu că vrem să dăm un semnal puternic din societate către clasa politică”, a declarat, vineri, la Parlament, liderul PMP Eugen Tomac.Tomac a declarat, pe 1 septembrie, la reuniunea Congresului Naţional al partidului, că partidul va depune un proiect de lege prin care se doreşte eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari, pentru că „cetăţenii trebuie să beneficieze de pensie în funcţie de contributivitate”.Liderul PMP a spus că singurii care ar trebui să beneficieze de pensii speciale sunt „veteranii de războoi, militari care au luptat în teatrele de operaţiuni şi foştii deţinuţi politici”, iar restul cetăţenilor ar trebui să primească pensii în funcţie de contributivitate.