Modificările la Codul fiscal, care urmează să aibă o altă structură de la începutul anului viitor, vor fi prezentate în noiembrie, a afirmat, vineri, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici.„Colegii din piață au văzut proiectele, ca să vedem ce rămâne. (...) Cele (n.red. – propunerile) care sunt de la începutul anului vor fi adoptate prin Ordonanță de Urgență”, a mai spus Teodorovici.Ministrul Finanțelor a făcut aceste declarații după ce a fost prezent la a 26-a ediție a Galei „Topul Național al Firmelor Private din România 2017”, realizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR).Codul fiscal și Codul de procedură fiscală vor fi consolidate într-un singur text, o singură lege, care este programată să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2019.Ministrul Finanțelor a precizat, la mijlocul lunii septembrie, că s-a luat această decizie, având în vedere că au fost foarte multe modificări în ultimii doi ani, atât la Codul fiscal, cât și la Codul de procedură fiscală.„Acum, în luna septembrie, vom afișa, pe site-ul Ministerului de Finanțe, tot ce a venit din mediul de afaceri către Ministerul de Finanțe, ce a agreat ministerul de Finanțe ca măsuri a fi, posibil, până la final de an, adoptate, iar cele două acte normative să fie trecute prin Parlament, până la final de an, ca proiecte de legi, ca să intre de la 1 ianuarie. Piața nu se va supăra că vii și degrevezi”, a declarat Eugen Tedorovici, la Digi24, la 13 septembrie.Ulteior, Ministerul Finanțelor Publice a înaintat luna octombrie drept posibilă dată de a prezenta aceste modificări.