Prim-ministrul Viorica Dăncilă a anunțat, la începutul ședinței de Guvern de joi, că, în al treilea trimestru, creșterea economică a României a accelerat semnificativ, cu 1,9% comparativ cu al doilea trimestru al acestui an, ceea ce clasează țara noastră pe primul loc în UE.

„Datele făcute publice ieri de INS arată că măsurile luate sunt cele corecte. Potrivit INS, în al treilea trimestru, creșterea economică a României s-a accelerat semnificativ cu 1,9% față de al doilea trimestrul din anul 2018, ceea ce ne clasează pe primul loc în UE. Per ansamblul UE, creșterea economică trimestrială a fost de 0,3%, ceea ce pune și mai mult în evidență evoluția României. Prin urmare, creșterea economică efectivă în trimestrul III 2018 față de trimestrul III 2017 a fost de 4,3%. ”, a afirmat Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de joi a Guvernului.

Premierul a adăugat că, dacă luăm în considerare datele INS legate de creșterea exporturilor cu 9% în trimestrul al treilea și al producțiilor agricole record, putem conclude că această creștere este sustenabilă și reprezintă rezutatul măsurilor întreprinse de Guvern.

„Un al doilea semnal pozitiv îl reprezintă scăderea inflației anuale la cel mic nivel din acest an, respectiv 4,25% în luna octombrie 2018 de la 5,03% în septembrie 2018. Sunt date care arată faptul că Guvernul a avut dreptate și care infirmă cu argumente incontestabile predilecțiile (referindu-se la predicțiile - n.r) Opoziției, așa-zișilor analiști sau mai grav a unor instituții publice. După cum vedem, nicio cifră oficială nu arată acest fapt. Investitorii care doresc să vină în România și să-și dezvolte aici afacerile se bazează pe informații oficiale, pe date reale și nu pe informații alarmiste”, a conchis Dăncilă.