Un cetățean maghiar a ajuns la spital după ce a fost atacat de un urs, în timp ce se afla la vânătoare de mistreți, pe un fond din județul Harghita, acesta fiind salvat de colegii săi de vânătoare, care au tras focuri de armă în plan vertical și au speriat animalul.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX, că a fost înștiințat de un incident produs pe fondul de vânătoare din zona bazinului Odorheiu Secuiesc, aflat pe raza comunei Șimonești.

”Este vorba despre o vânătoare de mistreți autorizată. În timpul acestei activități, la care participau 10 vânători, unul dintre ei a fost atacat de un urs. Ceilalți, văzând că partenerul lor de vânătoare este în pericol, au executat câteva focuri de armă în plan vertical, iar ursul s-a speriat și a fugit în pădure. Totuși avem o victimă, pentru că ursul a apucat să îi provoace leziuni în zona brațului și a umărului unuia dintre vânători. Acesta a fost transportat la spital”, a spus Gheorghe Filip.

Starea sa de sănătate este stabilă, urmând să fie externat.

Grupul de vânători este din Ungaria, potrivit sursei citate.