Instanța supremă a respins cererea procurorilor DNA de preschimbare a termenelor stabilite în dosarele lui Liviu Dragnea și Darius Vâlcov. Astfel, următorul termen în dosarul lui Dragnea are loc pe 20 mai, iar cel din cauza lui Vâlcov pe 11 iunie, așa cum a stabilit inițial instanța.Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins cererea DNA de preschimbare a termenelor dispuse în dosarele lui Liviu Dragnea și Darius Vâlcov, informează reprezentanții instanței supreme.Demersul DNA a venit după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, luni, ca următorul termen în dosarul DGASPC Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și 6 luni de închisoare, să aibă loc în data de 20 mai.De asemenea, marți, Darius Vâlcov a depus la instanța supremă o solicitare de amânare a apelului în dosarul în care a fost condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare, motivând că vrea să-și angajeze un avocat și să-și pregătească apărarea, magistrații dispunând un nou termen pe 11 iunie.Astfel, în urma deciziei ÎCCJ, aceste dosare vor fi judecate în zilele deja stabilite de instanță.