Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene transmite, luni, că Executivul european susține alegerea democratică a românilor la referendum și că se așteaptă ca autoritățile române să asculte "cu atenție" mesajul și să acționeze.

"Poporul român s-a exprimat și susținem în totalitate alegerea lui democratică. O majoritate covârșitoare a spus «DA» unui sistem juridic independent fără aministii pentru fapte de corupție și ordonanțe de urgență. Mesajul este clar. Românii vor un sistem de justiție independent care nu oferă impunitate pentru infractori și toleranță zero pentru corupție. Ne așteptăm ca autoritățile române să asculte cu atenție mesajul și să acționeze", a transmis un reprezentant al Comisiei Europene.

Purtătorul de cuvânt al BEC Marian Muhuleț, a anunțat că rezultatele parțiale centralizate până la ora 10.23, arată că la referendum, din 2.004.902 voturi centralizate, 1.625.321 au fost favorabile întrebării referitoare la interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție. De asemenea, la întrebarea privind interzicerea adoptării OUG în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare, din cele 1.992.857 voturi centralizate 1.619.681 au fost favorabile.

Potrivit rezultatelor parțiale ale BEC, alegerile europarlamentare PNL a obținut un scor de 26,23% , PSD - 23,68% , iar Alianța 2020 USR-PLUS a obținut 20,51%.