Consiliul Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, Societatea Scriitorilor Bucovineni și Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava organizează sâmbătă, 15 ianuarie 2022, de Ziua Culturii Naționale, evenimentul online „Citindu-l pe Eminescu”. După un preambul susținut de poetul Alexandru Ovidiu Vintilă, președintele Societății Scriitorilor Bucovineni, va urma un recital online din lirica eminesciană susținut de elevi ai Colegiului Național „Mihai Eminescu”: Clara Avram, clasa a XI-a F, Teodora-Ionela Cîrciu, clasa a XI-a H, și Ștefănel-Mario Camilar, clasa a XI-a H. Activitatea elevilor de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava se realizează cu sprijinul bibliotecarei Lăcrămioara Andrei (coordonator) și prof. Camelia Lorenți (colaborator). Evenimentul se poate urmări pe pagina de Facebook a Bibliotecii Bucovinei: https://www.facebook.com/bibliotecabucovinei/ .