O delegaţie internaţională, formată din cadre didactice şi elevi din Finlanda, Grecia, Italia şi Turcia, s-a întâlnit joi cu conducerea Primăriei Suceava – primarul Ion Lungu - fiind informată despre demersurile municipalităţii pentru protejarea mediului, utilizarea energiilor regenerabile şi economisirea energiei electrice.

Invitaţii de peste hotare, care au vizitat Suceava în perioada 12-16 decembrie 2016, sunt oaspeţi ai Colegiului Tehnic ”Samuil Isopescu”, în cadrul celei de-a doua întâlniri a proiectului „European DarkSky Protectors”.

Aceştia au venit la sediul Primăriei Suceava însoţiţi de elevi şi cadre didactice ale instituţiei de învăţământ sucevene, „deschizător de drumuri” fiindu-le Ovidiu Milici, în calitate de consilier local, dar şi ca profesor la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu”.

Reprezentanţii celor patru ţări care colaborează cu România la acest proiect s-au arătat plăcut impresionaţi de oraşul Suceava, de modernizările făcute şi de cele în curs de realizare – înlocuirea tuturor becurilor de iluminat public cu altele led, economice şi performante, proiectul de dotare a transportului public local cu 40 de autobuze electrice, de faptul că vechea centrală de termoficare a oraşului, pe cărbuni, puternic poluantă, a fost înlocuită cu una pe biomasă, cu un nivel de noxe foarte redus, dar şi de dotarea municipalităţii cu vehicule electrice, proiect care se va concretiza anul viitor, din fonduri elveţiene, achiziţia acestora fiind acum în procedura de licitaţie.

„Am vrea ca şi la noi să se facă măcar o parte din câte se fac la Suceava”, a exclamat, cu regret, una din profesoarele din Grecia.

În bunul spirit bucovinean, oaspeţii au primit cadouri din partea Primăriei Suceava – calendare cu imagini din oraş, hărţi turistice – atât în format fizic, cât şi digital, precum şi alte materiale promoţionale, prin intermediul cărora să facă cunoscute atracţiile din Bucovina prietenilor şi cunoştinţelor lor de acasă.

Proiectul „European DarkSky Protectors” se desfăşoară până în 2018, fiind coordonat de Turcia prin Nurcan Atak. Din echipa din ţară fac parte prof. Georgeta Cîmpan, prof. Manuela Abiculesei, prof. Angela Nesteriuc, sprijinite de cadre didactice ale Colegiului Tehnic „Samuil Isopescu”.