Un caz de-a dreptul şocant a fost descoperit în urmă cu câteva zile într-o pădure din zona Iacobeni. Un cerb cu o greutate de circa 250 de kg a fost găsit decapitat. Corpul animalului zăcea pe fondul de vânătoare Scoruşu care este gestionat de AJVPS Suceava.
Animalul fără cap a fost găsit la aproape 12 ore din momentul în care a fost împuşcat, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică. Poliţiştii au demarat o anchetă şi spun că fapta este una de braconaj, iar cerbul a fost decapitat pentru a-i fi luat trofeul.
Este vorba de un cerb de 7-8 ani care a fost împuşcat de două ori înainte de a cădea la pământ şi a fi decapitat de braconieri.
Corpul cerbului a fost predat reprezentanţilor Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi cel mai probabil va fi îngropat, asta pentru că incineratorul de animale este închis temporar.
Deocamdată, nu a fost pusă sub acuzare nici o persoană pentru acest act sinistru de braconaj, dar pe lista suspecţilor sunt indivizi din zona Borşa care şi în trecut le-au dat mari bătăi de cap oamenilor legii prin acţiunile din pădurile aflate în zona de munte a judeţului Suceava.
În urmă cu câţiva ani, pe raza Ocolului Silvic Cârlibaba, trei indivizi din Borşa au împuşcat cinci căprioare, din care trei erau femele gestante ce urmau să fete în aproximativ două săptămâni.
Focurile de armă au fost auzite de un angajat al Ocolului Silvic Cîrlibaba, care a sunat la 112, sesizând poliţia că în zonă se află braconieri. Dându-şi seama că poliţia este pe urmele lor, cei trei indivizi s-au urcat într-un autoturism de teren şi au dispărut în grabă de la faţa locului, abandonându-şi cealaltă maşină cu care erau veniţi, o dubă Fiat Ducato. Poliţiştii şi silvicultorii aveau să descopere un adevărat masacru în zona unde braconierii se apucaseră de tranşat animalele împuşcate.
Căprioare jupuite, butoaie din plastic umplute cu bucăţi de carne, intestine şi puii femelelor, scoşi în grabă şi aruncaţi printre celelalte resturi.
Conform anchetei poliţiei, autorii faptei de braconaj sunt Gabriel Timiş, Istrate Timiş şi Dumitru Mihali, toţi din oraşul Borşa, judeţul Maramureş. Nici unul dintre cei trei suspecţi nu este posesor legal de armă sau muniţie de vânătoare.
Braconierii borşeni dau dovadă de un tupeu dus la extrem, iar pădurile din judeţul Suceava au devenit ţintele lor preferate. În drum spre locurile unde vânează ilegal, indivizii opresc şi îşi reglează tirul armelor luând la ţintă semnele de circulaţie rutieră. De altfel, poliţiştii spun că braconajul a devenit o obişnuinţă şi combaterea acestui fenomen este extrem de dificilă.
Comentarii