Doliu în Bucovina! În dangăt de clopote care au răsunat a durere și întristare, în sunetul prelung şi tânguitor al buciumului și în aplauzele credincioșilor înlăcrimați. Așa a plecat în veșnicie ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Ultima slujbă, cea a înmormântării Părintelui Arhiepiscop Pimen, a fost oficiată vineri, 22 mai, începând cu ora 12.00, în curtea Catedralei Arhiepiscopale din Suceava. I-au fost alături sute de preoți și credincioși la slujba oficiată de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, locțiitor de Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și PS Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți.

Curtea mănăstirii a primit doar câteva sute de preoți și credincioși, din cauza distanței păstrate între aceștia. Cei sosiți încă de la primele ore ale dimineții, oameni care au vrut să-și ia rămas bun de la păstorul lor, au purtat măști și au păstrat distanța, cei mai mulți ținând în mâini lumânări aprinse, flori și candele pe care le-au așezat lângă zidurile mănăstirii. Au ținut să-i fie alături fii ai Bucovinei îmbrăcați în frumoase costume naționale, preoți, călugări, credincioși și autorități, cu toții dornici să aducă un ultim omagiu ierarhului Pimen, care în ultimii 29 de ani a fost la cârma Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. În curtea mănăstirii a fost prezent Prințul Nicolae al României, care a luat parte la slujba înmormântării împreună cu soția sa Alina.

Sicriul Părintelui Arhiepiscop Pimen, purtat pe brațe în prezența Gărzii de Onoare

Cu câteva minute înainte de ora fixată, în sunetul clopotelor și al buciumelor, sicriul Părintelui Arhiepiscop Pimen a fost scos din Catedrala Arhiepiscopală însoțit de o gardă de onoare și depus pe un catafalc ridicat pe scena amenajată pentru slujbă. Slujba înmormântării a fost cea a unui ierarh călugăr, fiind unadeosebită, caracterizată prin simplitate, smerenie și nădejde în înviere, iar pe timpul slujbei, ierarhii, preoții și credincioșii au cântat „Hristos a înviat!”.

La finalul slujbei religioase a fost citit mesajul transmis de președintele României, Klaus Werner Iohannis, care a spus printre altele: „Personalitate longevivă și păstor cu har, Înaltpreasfințitul Pimen s-a dăruit cu generozitate Bisericii și semenilor, și-a consacrat eforturile misionare păstrării identității românești, punând în valoare, în țară și peste hotare, bogăția spiritualității ortodoxe și patrimoniul valoros al bisericilor și mănăstirilor din Moldova”.

În memoria marelui dispărut, părintele consilier Nicolae Horga a dat citirii unui mesaj din partea Patriarhiei Române, în care Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a vorbit despre Părintele Arhiepiscop Pimen: ”Lucrarea sa pastorală, misionară, duhovnicească, culturală şi socială pentru binele Bisericii am evocat-o cu multă preţuire anul trecut, în 25 august 2019, la împlinirea venerabilei vârste de 90 de ani, în cuvântul adresat cu acea ocazie, pe care l-am intitulat: <Un ierarh evlavios şi harnic – Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor la 90 de ani de viaţă>.Timp de aproape trei decenii, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen a desfăşurat în această eparhie o bogată activitate liturgică, pastorală, edilitară, culturală şi social-filantropică.În paralel cu zidirea noilor locașuri de cult, care reprezenta o necesitate liturgică reală a Bisericii, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen a susținut şi activitatea de consolidare, restaurare, conservare şi punere în valoare a bisericilor şi mănăstirilor monumente istorice din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuților, adevărate altare ale memoriei poporului român şi nepreţuite opere de artă eclesială, înscrise în tezaurul de valori ale patrimoniului cultural național şi mondial.Urmând învățăturii Sfintelor Scripturi şi ale Sfinților Părinţi ai Bisericii, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen s-a străduit ca în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor să fie înmulțite faptele iubirii milostive, prin înfiinţarea mai multor instituții şi aşezăminte social-filantropice în vederea ajutorării orfanilor şi copiilor din familii cu posibilități financiare limitate (3 aşezăminte pentru copii), precum şi pentru ajutorarea persoanelor în vârstă sau defavorizate, ocrotite în 9 cămine de bătrâni.În numele ierarhilor Sfântului Sinod şi al nostru personal, adresăm familiei îndurerate, clerului, vieţuitorilor din mănăstiri şi tuturor credincioşilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, părinteşti condoleanţe, rugându-ne Domnului nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, să aşeze sufletul Părintelui Arhiepiscop Pimen în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi, în ceata sfinţilor Săi slujitori, care au binevestit lumii Evanghelia mântuirii şi a vieţii veşnice. Veşnica lui pomenire din neam în neam!”

Un discurs plin de emoție a încheiat ceremonia slujbei de înmormântare

În discursul său de încheiere, Preasfinția Sa, Părintele Vicar Damaschin Dorneanul, cel care a stat de-a dreapta Înaltpreasfinției Sale Pimen în ultimii ani, a adus lacrimi în ochii celor care l-au cunoscut și prețuit pe Arhipăstorul Bucovinei, mulțumindu-i acestuia pentru toate învățăturile și faptele sale, pentru dragostea și bunătatea cu care s-a apropiat de preoți, monahi și credincioși în toți acești ani.

Într-o zi care va rămâne înscrisă în istoria Bucovinei, în dangăt de clopote și sunetul prelung al buciumelor, sicriul Părintelui Arhiepiscop Pimen a pornit pe ultimul drum, însoțit de lacrimile și durerea celor care l-au prețuit. Cortegiul cu crucea, tabloul chipului său blând și sicriul cu rămășițele sale pământești s-a îndreptat spre ieșirea din mănăstire, unde înconjurat de preoții pe care i-a păstorit atâția ani, a fost urcat în mașina ce a pornit spre Sihăstria Putnei, acolo unde își va dormi somnul de veci. La ieșirea pentru ultima oară pe poarta Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou, credincioșii l-au aplaudat pe cel care va fi veșnic pomenit pentru faptele sale.

Mii de oameni l-au petrecut pe ÎPS Pimen pe ultimul drum

Pe tot traseul de la Mănăstirea Sf. Ioan de la Suceava spre Sihăstria Putnei, sute de oameni au ieșit la marginea drumului pentru a-i aduce un ultim omagiu celui care a condus Biserica din Bucovina aproape 30 de ani.

O parte dintre oameni au venit îmbrăcați în costume naționale, cu drapele tricolore, iar în momentul când a trecut mașina în care se afla sicriul cu trupul neînsuflețit al înaltului prelat, au aruncat cu flori.

În unele locuri, oamenii au interpretat și cântece religioase, în semn de prețuire și respect pentru ÎPS Pimen.

Poate cea mai emoționantă întâmpinare a cortegiului funerar a fost la intrarea în Rădăuți, în zona așezământului Sf. Leontie, unde erau peste 200 de oameni aliniaţi de o parte și de alta a drumului, călugări, copii și simpli credincioși.

Cu aceeași emoție a fost întâmpinat cortegiul funerar pe întreg traseul, respectiv Ițcani, Pătrăuți, Dărmănești, Milișăuți, Bădeuți, Rădăuți, Marginea, Horodnic de Sus, Vicovu de Jos, Bivolărie și Putna.

Înainte de a ajunge la Sihăstria Putnei, mașina în care se afla sicriul cu trupul lui Pimen a oprit pentru ultima dată la Mănăstirea Putna, acolo unde își doarme somnul de veci marele domnitor Ștefan cel Mare, pe care înaltul prelat l-a apreciat și dat ca exemplu de fiecare dată când venea vorba de această zonă.

Când a ajuns cortegiul funerar, în curtea Mănăstirii Sihăstria Putnei se aflau deja câteva sute de persoane, cărora li s-a cerut insistent de către reprezentanții clerului să păstreze distanța socială.

După o scurtă slujbă în fața bisericii principale din curtea mănăstirii, sicriul a fost dus la groapă, iar apoi, cu puțin înainte de ora 17.00, trupul lui ÎPS Pimen a fost acoperit cu pământul Bucovinei pe care a îndrăgit-o și unde a vrut să rămână pentru totdeauna.

La finalul ceremoniei, preoții le-au cerut oamenilor să plece acasă în grupuri mici, organizate, pentru a nu exista probleme legate de răspândirea virusului.

Discursul emoționant de încheiere citit de către Preasfinția Sa, Părintele Vicar Damaschin Dorneanul

Înaltpreasfințiile Voastre,

Alteța Voastră,

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,

Cuvioase Maici,

Distinse autorități,

Iubiți credincioși,

Dacă l-aș fi întrebat pe Înaltpreasfințitul Părinte Pimen cum să-mi întocmesc aceste rânduri, mi-ar fi zis: Puține cuvinte! Nu poți cuprinde niciodată totul, ci, așa, ceva! Să fie „bob numărat”. Nu știu dacă voi putea întru totul să-i împlinesc dorința, dar mă voi strădui, așa cum un fiu care s-a simțit ocrotit și iubit trebuie să-și asculte părintele duhovnicesc.

Așadar, cu durere adâncă, dar și cu multă nădejde, rostesc aceste cuvinte din partea obștii creștine dreptmăritoare din Bucovina. Ne luăm rămas bun de la Părintele nostru Arhiepiscop Pimen cu toții bineînțeles, dar mai ales noi, slujitorii Sfintelor Altare de aici, din Bucovina, ostenitorii de la sfintele mănăstiri și tot poporul binecredincios de pe aceste meleaguri pe care atât de mult le-a iubit. Căci Înaltpreasfinția sa este legat de Bucovina nu doar prin cele aproape trei decenii de slujire ca prim chiriarh al acestei nou reînființate eparhii, nici prin anii de ascultare ca ghid la Mănăstirea Putna, ori de stareț al acestei lavre ori a celei de aici, de la Sfântul Ioan din Suceava, ci mult mai de demult. O tainică și plină de bucurie chemare a acestor ținuturi a simțit-o tânărul Vasile Zainea când, privind cei șapte munți ai Vrâncioaiei din zona Buzăului natal, gândul și inima i se îndreptau cu dorire și foc sfânt spre Ștefan cel Mare, soarele Sucevei. Și Dumnezeu i-a îndeplinit ruga și din „venetic” cum își spunea, cu modestie, adeseori, a devenit al Bucovinei. Bucovina i-a devenit adevărata casă și de acum, așa cum și-a dorit, își va odihni trupul tot aici, în pământul Bucovinei.

N-a existat cred că sat bucovinean pe unde pașii săi să nu fi călcat. Toate drumurile îi erau ca ale sale: nu avea nevoie de hartă, nici de GPS, ci ne uimea știind și numărul de semafoare dintre două puncte ale unei șosele. A respirat aerul proaspăt al Obcinelor Bucovinei, a prețuit munca țăranilor și a celor ostenitori cu mintea, a iubit portul și obiceiurile din Bucovina, l-a iubit pe Ștefan cel Mare și a sădit această dragoste mai ales copiilor pe care îi primea ca ghid. Glasul său s-a întrecut cu cel al clopotului Buga atunci când vorbea despre iubirea de țară, despre familie și despre valorile neamului, și tot puternic a rămas atunci când tăia ca fulgerul împotriva nedreptăților pe care unii și alții le-au făcut Bisericii și oamenilor. Mâinile lui nu doar au binecuvântat pe credincioșii din Bucovina, ci s-au împreunat cu ale meșterilor atunci când a ridicat case pentru cei săraci. Nu doar rasă smerită și odăjdii sfinte a purtat Părintele nostru Pimen, ci și halat de salahor sau, nu de puține ori, frumos pieptar înflorit bucovinean.

A fost și va rămâne Părinte al Bucovinei, trăind durerile și bucuriile ei, așa cum le-a simțit iscusit ilustrate de Balada lui Ciprian Porumbescu ori Doina lui Mihai Eminescu.

Mai presus, însă, i-a iubit pe oameni; ne-a iubit pe noi, preoții, monahii și credincioșii din Bucovina. De aceea, în numele acestora, îndrăznesc a rosti acum, cu smerită recunoștință:

Înaltpreasfinția Voastră, Părintele nostru Arhiepiscop Pimen, din adânc de inimă, Vă mulțumim!

Vă mulțumim că ne-ați învățat să-L iubim pe Dumnezeu, Biserica Lui cea sfântă și pe cei sărmani, „frații prea mici ai lui Hristos”.

Vă mulțumim că ne-ați învățat, cu fapta, nu doar cu cuvântul, să ajutăm, să fim harnici, darnici, să iubim munca și să fim cumpătați în toate; căci cum vom putea uita vreodată vorba de duh cu care ne întăreați: Nu-i greu a trăi, ci e greu a cumpăni?!

Ne-ați învățat ascultarea, modestia și cuvântul nemeșteșugit. Vă mulțumim pentru felul în care ne-ați primit pe fiecare, ca un părinte, nu ca un distant conducător. Și când vom da de greutăți, ne vom aduce aminte de cum ați trecut cu multă înțelepciune prin vremi mai grele ca ale noastre și că nu v-ați trădat nici credința, nici neamul, nici năzuințele.

Vă suntem adânc recunoscători pentru punerea mâinilor sfințitoare peste cei pe care i-ați hirotonit, pentru încrederea și încurajarea arătate părinților și maicilor, pentru rugăciunile de binecuvântare de la sfintele slujbe. Vă mulțumesc îndeosebi obștile mănăstirilor redeschise prin grija Înaltpreasfinției Voastre și cele a căror temelie ați pus-o în ultimii 30 de ani.

Nu doar cu flori vă întâmpină acum cei care au venit să-și ia rămas bun, așa cum tot cu flori ale bucuriei vă întâmpinau credincioșii când poposeați la slujbe în mijlocul lor; ci florile sunt înșiși ei, credincioșii pe care i-ați prețuit și i-ați slujit, i-ați binecuvântat și îndrumat, cu care ați plâns și împreună cu care v-ați bucurat.

Pe lângă multe altele pentru care trebuie să fim recunoscători, încă o dată și încă o dată vă mulțumim pentru acel lucru pe care numai oamenii cu suflet mare pot să-l facă necondiționat și fără număr: iertarea. Ne-ați iertat când am greșit și nu ne-ați pedepsit cât am fi meritat. Ne-ați acceptat așa cum suntem, și, ca să nu ne supărați, ați așteptat uneori și ani întregi ca să ne spuneți unde am greșit. I-ați ținut aproape și pe cei care v-au trădat, sperând în întoarcerea lor. Ați purtat sarcinile noastre ca un părinte, și noi ne cerem iertare, acum, că n-am arătat îndeajuns purtare de fii adevărați.

De aceea, nu, părinte Pimen, nu pentru greșelile Înaltpreasfinției Voastră a venit această cruntă boală peste bătrânețile Înaltpreasfinției Voastre, încă puternice, dar totuși, purtătoare de urmele ostenelilor unei vieți de 90 de ani. A venit pentru neascultările noastre, pentru toate mâhnirile pe care vi le-am făcut, pentru toate nedesăvârșirile din cele pe care ni le-ați cerut să le împlinim. A venit această boală ca să fiți, și în ultimele zile ale vieții, împreună cu cei năpăstuiți, cu cei în durere, cu cei bolnavi, cu Bucovina iubită, dar atât de încercată și îndurerată de această molimă. Ați purtat-o pentru păcatele noastre, singur și departe, dar atât de aproape în duh de cei pe care îi iubeați. Și pentru aceasta, vă rugăm, iertați-ne.

Și iertați-i și pe cei care v-au judecat, acum, ori mai înainte, pe cei care v-au vorbit de rău, pe cei care nu v-au înțeles zbuciumul, neodihna și durerea pentru redobândirea unei proprietăți a Bisericii. Poate, simțindu-se și ei fragili și neputincioși în fața vreunei boli sau în fața morții, vor învăța măcar acum să vă prețuiască mai mult și vor șterge lacrima cu care v-ați dus de aici, făcând un gest recuperator pentru Biserica din Bucovina.

Acum, luându-ne rămas bun, Îl rugăm pe Dumnezeu să vă ierte și pe Înaltpreasfinția Voastră de tot ceea ce, ca om în lume viețuind, veți fi greșit, cu voie ori fără de voie.

Vă așezăm trupul în țărână, dar duhul îl vom ține minte ca treaz și neînfricat.

Vă alăturați celor pe care i-ați prețuit și vă veți întâlni în slava de Sus cu profesorii de la școală, cu părinții duhovnicești care v-au format, cu marii dascăli de teologie din vremea studenției, cu părinții patriarhi Iustin și Teoctist, cu bădia Iachint, cu Preasfințitul Gherasim Putneanul.

Cerul vă este de acum, nădăjduim, noua casă, dar nu uitați, vă rugăm, Înaltpreasfinția Voastră, nici Bucovina cea dragă. Rugați-vă pentru noi. Ocrotiți-ne. Luminați-ne. Ajutați-ne pe mai departe, că e greu să rămâi fără de tată, fără de părinte.

Și, când ne va fi și nouă vremea, mijlociți, Înaltpreasfinția Voastră, ca Dumnezeu să ne facă și pe noi părtași de Împărăția Lui cea veșnică.

Fie-Vă, Părinte Arhiepiscop Pimen, neuitată pomenirea în veci de veci. Amin.