Un tânăr de 23 de ani, din Vicovu de Sus, a fost arestat preventiv după ce a fost reținut de un echipaj de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Suceava, în timpul unui transport ilegal de țigări. În acțiunea lucrătorilor de la graniță, o autospecială a Poliției de Frontieră a fost avariată de contrabandist.

Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, joi, în jurul orei 04.40, un echipaj de la STPF Suceava care acționa pe comunicația Laura-Vicovu de Sus a făcut semnalele regulamentare de oprire unui autoturism marca Audi A4, despre care existau informații că ar fi transportat țigări de contrabandă. Șoferul mașinii suspecte a ignorat semnalele lucrătorilor de la graniță, a acroșat intenționat una din autospecialele Poliției de Frontieră, apoi a lovit un cap de pod și s-a oprit în gardul unei gospodării.

Imediat, conducătorul autoturismului a fost reținut și identificat de polițiștii de frontieră ca fiind P.B., în vârstă de 23 de ani, din Vicovu de Sus, iar în mașină au fost descoperite mai multe colete cu țigări de proveniență ucraineană. Tânărul și autovehiculul au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră, unde în urma inventarierii au fost înregistrate 15.000 pachete țigări în valoare de 175.000 lei.

În urma cercetărilor s-a constatat că autoturismul folosit în activitatea infracțională figura ca radiat din circulație în Italia, având numere false de înmatriculare, iar șoferul avea permisul de conducere suspendat. În aceste condiții, conducătorul mașinii este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă, punerea în circulație/conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat și cu numere false de înmatriculare, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și distrugere, iar autoturismul marca Audi A4 a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Tânărul din Vicovu de Sus a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, după care vineri magistrații au decis arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile. Trebuie precizat că acțiunea de la Vicovu de Sus a fost coordonată de șeful STPF Suceava, comisar-șef Cezar Călin Ciorteanu.