Dan Șumovschi, inginer la Asociația Plaiul Bucovinei, cea mai mare structură din județul Suceava în privința creșterii animalelor, a făcut un apel către colegii fermieri să voteze cu PSD la alegerile de duminică, 6 decembrie. Acesta și-a argumentat apelul prin aceea că agricultura este un domeniu strategic pentru securitate şi siguranţa alimentară, iar cei din PSD au fost mereu alături de oamenii care muncesc în acest domeniu.

”Dezvoltarea agriculturii este legată puternic şi de dezvoltarea rurală. Asta ne priveşte pe toţi pentru că vorbim de satul şi reţelele de aşezări rurale. Dezvoltare rurală durabilă îmbină ţintele menţionate, prin atitudini prietenoase faţă de mediu şi faţă de înşişi locuitorii satelor. În România, potrivit acestui concept, putem dezvolta toate departamentele rămase în uitare. Vedem cu toţii că PSD şi-a propus, în programul de guvernare, susţinerea corectă şi eficienţa sectorului agroalimentar, investiţii durabile în sectorul agroalimentar, producerea hranei suficiente şi de calitate pentru români, consolidarea producţiei autohtone pentru asigurarea veniturilor stabile, un cadru legislativ coerent, care să susţină activităţile din sectorul agroalimentar”, a arătat Dan Șumovschi.

Inginerul care reprezintă Asociația Plaiul Bucovinei a precizat că investițiile de miliarde de euro destinate fermierilor există și provin atât de la bugetul de stat, cât şi din fonduri europene.

”PSD a fost, în toate guvernările sale, alături de fermieri. De aceea eu îi îndemn pe toţi fermierii să iasă cu toţii la vot şi să voteze PSD.  Să mergem cu toţii la vot pe 6 decembrie. Să votăm pentru o agricultură performantă, pentru siguranţă naţională, pentru progres, bunăstare, demnitate socială, pentru pensii mari, alocaţii şi o economie puternică. Pe 6 decembrie votăm pentru drumuri europene, spitale noi, şcoli modernizate. Votăm pentru viitorul nostru. Noi, cu toţii, vom vota echipa PSD Suceava pentru Camera Deputaţilor şi Senatul României. Poziţia 5. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a mai spus Dan Șumovschi.