Fundația Umanitară Nord 2001/Sânge pentru România a anunțat, pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, lansarea un proiect de suflet al românilor pentru români, al oamenilor de bună credință pentru semenii lor aflați în nevoie. Printr-o colaborare unică la nivel județean între Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou Suceava” și Fundația Umanitară Nord 2001 / Sânge pentru România, a fost lansată campania „Sânge pentru viață!”. Protocolul pentru acest proiect a fost semnat de președintele Fundației, doctor Georgeta Iacov, de părintele Iustin Tănase, din partea Arhiepiscopiei Sucevei, și de dr. Alexandru Calancea, managerul Spitalului Județean Suceava.

„Sânge pentru viață!” este un proiect izvorât din inimă și pentru inimi, cu rol de a asigura un număr minim zilnic de donatori de sânge eligibili pentru Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Suceava. „Printr-o implicare activă și eficientă o să se poată oferi rezervele și cantitatea minimă de sânge necesară în spital pentru susținerea vieții și salvarea cazurilor urgențe”, anunță organizatorii campaniei. Inițiatorii spun că o dată la 3 luni fiecare donator eligibil poate reveni la Centrul de Transfuzie.

„Ține de noi să asigurăm continuitatea vieții și rezerva de sânge. Poate că unele lucruri sunt imprevizibile, nu sunt în puterea noastră să controlăm bolile, accidentele, sărăcia și nevoia, dar stă în puterea noastră să ne ajutăm aproapele, dăruind sânge din sângele nostru, dăruind viață! Cu toții avem așteptări și speranțe, cu toții avem nevoi din cele mai diferite, însă de azi înainte nevoia de sânge nu trebuie să mai existe, nu mai putem permite ca pacienții, semenii noștri să stea în așteptare. De azi donăm! De azi dăruim viață!”, au adăugat organizatorii campaniei de donare de sânge.