Vicepreședintele regional al PNL, deputatul de Suceava Ioan Balan, a declarat că economia României va crește în acest an, potrivit estimărilor Fondului Monetar Internațional, cu până la 7% din PIB. Ioan Balan a subliniat faptul că asta înseamnă că România va recupera toate pierderile economice înregistrate din cauza pandemiei Covid-19 și, mai mult decât atât, vor fi generate mai multe resurse financiare, necesare pentru susținerea investițiilor publice și private. „Așadar, în anul 2021, culegem roadele politicilor corecte și eficiente inițiate în plină pandemie de Guvernul Orban. Cu toate acestea, nu putem să trecem cu vederea faptul că în România întreprinderile mici și mijlocii autohtone, adevărații piloni ai economiei, se confruntă cu o slabă capitalizare, cu dotări modeste și compensează aceste deficiențe prin utilizarea extensivă a forței de muncă, mai mult sau mai puțin calificată”, a spus Ioan Balan. El a arătat că acest lucru generează profitabilitate scăzută pentru întreprinzători, riscuri mari pentru afaceri și salarii modeste pentru angajați, în special în regiunile mai puțin înzestrate cu infrastructură modernă. Deputatul PNL de Suceava a mai precizat că numărul foarte mare de angajați care lucrează pe salariul minim pe economie este cauzat, în principal, de slaba productivitate a operatorilor economici români, care au astăzi, mai mult ca niciodată, nevoie de sprijin puternic din partea statului român.

„Dacă vom căuta răspunsuri la întrebarea <de ce sunt antreprenorii români atât de slăbiți?> atunci trebuie să nu uităm la ce presiuni fiscale au fost supuși aceștia în timpul guvernelor PSD și că majoritatea IMM-urilor românești au intrat în criza sanitară și economică puternic secătuiți de resurse. Să nu uităm câte lovituri au primit întreprinzătorii români din partea guvernelor PSD și că, în plină pandemie, Guvernul Orban a sprijinit mediul de afaceri cu peste 7% din PIB ca să poată depăși criza”, a declarat Ioan Balan.

 

Balan: Guvernul PNL condus de Ludovic Orban a pus la dispoziția mediului de afaceri din România mai multe scheme de ajutor și granturi

Deputatul sucevean a amintit că începând cu anul 2020, Guvernul PNL condus de Ludovic Orban a pus la dispoziția mediului de afaceri din România mai multe scheme de ajutor și granturi, însumând câteva miliarde de lei, tocmai pentru a consolida capacitatea antreprenorilor români de a fi cel puțin la fel de competitivi ca alți operatori din Uniunea Europeană. „Dacă astăzi ne bucurăm că economia crește peste așteptări, că numărul de contracte de muncă a crescut cu peste 100 de mii în numai câteva luni, atunci înțelegem de ce Guvernul ar trebui să sprijine întreprinzătorii românii să se dezvolte. Trebuie să înțelegem că 1 euro care merge în sprijinul antreprenorilor români se va întoarce pe termen scurt și mediu prin impozite și taxe la bugetul public, prin locuri de muncă noi și mai bine plătite, prin producție mai bună și exporturi mai multe”, a afirmat Ioan Balan.

Vicepreședintele regional al PNL a mai adăugat că peste 80 de miliarde de euro din fondurile europene vor fi la dispoziția României în perioada următoare pentru modernizare și dezvoltare, în scopul recuperării decalajelor de dezvoltare și a transformării sistemice a țării în mult dorita ”țară ca afară”. „Nu cred că este român care să nu cunoască faptul că Guvernul Orban a pus România pe o traiectorie sigură privind investiții publice în infrastructura de transporturi. Autostrăzile promise vreme de 30 de ani, care să lege provinciile istorice, vor deveni în sfârșit realitate. Construirea de spitale regionale, modernizarea școlilor și grădinițelor, reabilitarea și extinderea rețelelor de utilități este, de asemenea, începând din anul 2020 o certitudine”, a spus Ioan Balan. El a mai precizat că o parte importantă din resursele pe care România le are la dispoziție în perioada următoare trebuie să susțină consolidarea antreprenorilor români, care fabrică produse românești, cu ajutorul angajaților români.