Alianţa Franceză își va reîncepe programul de activități și cursuri destinate publicului larg luni, 10 ianuarie 2022. Cursurile de franceză organizate în acest an se adresează tuturor categoriilor de public și tuturor vârstelor - copii, adolescenți, adulți - după cum urmează: „Le français, c’est facile!” - cursuri de limba franceză pentru copii (7-10 ani), vineri, 16:00-17:30, „Le français au collège” - cursuri de limba franceză pentru adolescenți (11-15 ani), luni, 16:00-18:00, sau sâmbătă, 10:00-12:00, Cursuri de limba franceză generală pentru liceeni (16-19 ani), joi, 16:00-18:00, Cursuri de pregătire pentru examenul DELF/DALF, luni, 18:00-20:00, și joi, 16:00-18:00, Curs de franceză pentru adulți - marți, 16:30-18:30, Alianţa Franceză organizează și cursuri individuale, la cerere, pentru copii, adolescenți, adulți. După cum știți deja, Alianţa Franceză din Suceava are o echipă de profesori recunoscuți pentru profesionalismul lor, care utilizează manuale și metode actuale și interactive de învățare a limbii franceze, precum Les Loustics (copii), Adomania și Cosmopolite (adolescenți), Totem și Vite et bien (adulți).

În funcție de preferințe și de disponibilitatea lor, cursanții adulți pot opta atât pentru cursuri față în față, cât și pentru cursuri în regim online. Cursurile în format fizic se vor desfăşura la Școala Gimnazială Nr. 1 din municipiul Suceava, cu respectarea regulilor sanitare în vigoare. Pentru înscrieri şi informaţii suplimentare, publicul poate contacta secretariatul Alianţei Franceze la adresa de e-mail aliantafrancezasv@gmail.com sau la numărul de telefon: 0737-784.074 (de luni până vineri, între orele 11:00-18:00).

„La început de ianuarie, Alianța Franceză din Suceava mulțumește tuturor colaboratorilor săi pentru contribuția adusă la desfășurarea proiectelor și activităților francofone din 2021 și urează întregii comunități sucevene un An Nou fericit și prosper”, transmite echipa Alianța Franceză din Suceava.