Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava are din păcate un nou focar confirmat de pestă porcină africană la porcul domestic, după ce spre finele anului trecut se reușise închiderea focarelor mai vechi.

Într-o gospodărie din satul Probota, orașul Dolhasca, un crescător a sesizat că au început să-i moară porcii. S-a constatat că acesta creștea 11 porci, din care patru erau deja morți, iar restul au fost sacrificați, având simptome de infectare.

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al DSVSA Suceava, a arătat că gospodăria se află în vecinătatea pădurii, iar proprietarul a relatat că prin zonă circulă vulpi și câini sălbăticiți.

”Este destul de clar că virusul a fost adus din pădure de vulpe sau de câine, mai ales că pe zona respectivă evoluează focare la porcul mistreț, înregistrate pe Suceava, Iași și Botoșani. Apelul nostru insistent către primăriile din zonă, mai ales Dolhasca și Lespezi, dar și față de gestionarul fondului de vânătoare este să ia măsuri de combatere a vulpilor și câinilor sălbăticiți, altfel riscul de a scăpa de sub control acest virus devastator este foarte mare”, a transmis Sorin Mihai Voloșeniuc.

El a amintit că în satul vecin Dumbrava, comuna Lespezi, este în evoluție și un focar de turbare la bovine, probabil adus de vulpile cu rabie, care sunt multe în zonă.

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc a mai spus că în cazul crescătorului de la Probota este de apreciat că acesta a anunțat din timp medicul veterinar că porcii au semne de boală, astfel că sunt șanse bune de a fi despăgubit, pentru porcii care erau înregistrați sanitar-veterinar.

Primul simptom important al bolii este că animalul nu mai are poftă de mâncare și nici de băut apă. Prima reacție a crescătorului trebuie să fie contactarea medicului veterinar.  

Semnele mai severe apar în scurt timp: urechi învinețite, pete roșiatic-violete pe corp, secreții nazale și oculare de culoare roșie și uneori se instalează diaree hemoragică. Decesul survine de regulă în șapte zile de la primele simptome. Din păcate, nu există tratament, iar cel puțin la porcii domestici rata de mortalitate este de 100%.

Crescătorii care au porci înregistrați sanitar-veterinar și care anunță medicul veterinar de la primele semne de boală sunt despăgubiți la prețul pieței.

Virusul nu se transmite la om prin carne.