Taximetristul sucevean Daniel Mihai Varasciuc a decis, la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, să transporte gratuit copiii cu autism și persoanele cu dizabilități, în municipiul Suceava și pe o rază de 5 km în satele din jur. Daniel are 41 de ani, este de profesie inginer și este tatăl unei fetițe în vârstă de 13 ani. Ne-a spus că de aproximativ 15 ani face taximetrie și astfel a avut ocazia să constate dificultățile cu care se confruntă familiile copiilor cu autism și persoanele cu dizabilități, inclusiv în ceea ce privește transportul de acasă la cabinetele medicale sau la spital. „Când am văzut o astfel de inițiativă la un tânăr IT-ist din București, Alexandru Bobes, am spus că pot să fac și eu asta la Suceava pentru oamenii în suferință, care au cu adevărat nevoie de sprijin. Este un proiect de suflet”, a declarat Daniel.

De la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, de când a anunțat pe rețele de socializare că transportă gratuit copii cu autism și persoane cu dizabilități, a efectuat aproximativ 10 astfel de curse, de regulă cu aceiași clienți – de la Burdujeni în Sf. Ilie, Burdujeni – Ipotești, de la gară în Centru sau din diverse cartiere din oraș la spital. „Cred că încă nu știu foarte mulți oameni că există un astfel de taxi. Cei care au nevoie îmi pot telefona pentru programări la numărul 0745 409 840 sau mă pot contacta pe Facebook”, a mai spus Daniel Varasciuc.