Procentul sucevenilor diagnosticați cu Covid-19 care sunt spitalizați a crescut, de la aproximativ 5% săptămâna trecută, la 6,4% marți. Dintre cele 4.509 persoane confirmate cu SARS-CoV-2, în spitalele din județ erau internate, marți, 289. Dintre acestea, 21 sunt copii, conform buletinului de presă remis de Prefectura Suceava. De asemenea, în spitale sunt internați 41 de pacienți suspecți de Covid, din care 33 de adulți și 8 copii.

În intervalul 17-18 ianuarie, în spitalele din județ au fost internate 30 persoane cu Covid și au fost externate 42 de persoane. În aceeași perioadă de referință au decedat două persoane ca urmare a infecției Covid (2.081 persoane decedate de la începutul pandemiei).

Din totalul celor 540 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 115 pacienți sunt diagnosticați cu Covid, din care 21 sunt copii. 24 de pacienți, din care 18 adulți și 6 copii, sunt în zona tampon și 401 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

Din cei 94 pacienți adulți cu Covid, 31 prezintă forme ușoare ale bolii, 36 au forme medii, 20 au forme severe și 7 prezintă forme grave, internați în secția ATI. Un pacient este ventilat non-invaziv și doi pacienți sunt intubați. Spitalul dispune, la această dată, de 406 paturi libere, din care 115 pentru pacienți Covid, 277 în sectorul non-Covid, 19 pentru zona tampon și 3 la ATI Covid.

La Rădăuți sunt internați 84 de pacienți adulți diagnosticați cu Covid, din care 2 cu forme critice, la ATI. Sunt disponibile 21 locuri în sectorul Covid și 5 locuri pentru copii. La Câmpulung Moldovenesc sunt internați 15 pacienți, din care 5 cu forme grave. Sunt libere două locuri în sectorul Covid. La Gura Humorului sunt internați 10 pacienți și sunt libere 20 de locuri în zona Covid; la Siret - 6 pacienți, 9 locuri libere; Vatra Dornei - 30 de pacienți, din care 3 cu forme grave. Sunt libere 18 locuri în sectorul Covid. La Fălticeni sunt internați 29 de pacienți adulți diagnosticați cu Covid, din care unul cu forme grave. Sunt disponibile 28 de locuri în sectorul Covid, 3 locuri pentru copii cu Covid și două paturi la ATI Covid.

La nivelul județului sunt disponibile 216 locuri libere Covid, din care 197 pentru adulți și 19 pentru copii, și 39 de locuri pentru zona tampon, din care 35 pentru adulți și 4 pentru copii.

În afara persoanelor cu Covid internate în spital, în izolare sunt 4.285 persoane, din care 361 intrate în ultimele 24 de ore. De asemenea, în carantină se află 2.895 persoane, din care 502 intrate în ultimele 24 de ore.

 

·        Situația la nivel național

În țară, în spitale, în secții Covid sunt internați 4.218 pacienți, cu 191 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internați 487 de pacienți, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 487 de pacienți internați la ATI, 54 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 348 sunt minori, 337 fiind internați în secții, cu 20 mai mult decât în ziua anterioară, și 11 la ATI, cu 10 mai puțin decât în ziua anterioară.

În intervalul 17-18 ianuarie, orele 10.00, au fost raportate 70 decese, dintre care 5 anterioare intervalului de referință

Dintre cele 70 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, unul la categoria de vârstă 40-49 ani, 11 la categoria de vârstă 50-59 ani, 10 la categoria de vârstă 60-69 ani, 26 la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 la categoria de vârstă peste 80 ani.

67 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient nu a prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 70 de pacienți decedați, 60 au fost nevaccinați și 10 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între 40-49 ani și 70-79 ani și prezentau comorbidități.

Au fost raportate și 5 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Bacău, Călărași și Gorj, în luna decembrie 2021.