Trei șoferi problemă au fost reținuți într-o singură zi de polițiștii suceveni. Doi dintre ei au fost ”cazați” pentru 24 de ore în arestul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava, în timp ce al treilea a fost trimis în spatele gratiilor la IPJ Botoșani, din cauza lipsei de locuri. Două din incidentele din trafic care s-au lăsat cu reținerea conducătorilor auto au avut loc duminică seară, în jurul orei 20.30. Primul din ele a avut loc pe un drum comunal din Todirești. Un apel la 112 semnala că un bărbat de 44 de ani este căzut în șanț cu o serie de leziuni. La sosirea polițiștilor, dar și a echipajului de pe ambulanță, bărbatul a precizat că își aduce aminte ca prin ceață că ar fi fost lovit de un autoturism. În cursul zilei de luni, polițiștii Biroului Rutier Suceava l-au găsit pe autorul accidentului în persoana lui Costel Sugean, de 29 de ani, tot din Todirești, nimeni altul decât fratele celui lovit de mașină. Din cercetări a rezultat că fratele mai mic, fără a deține permis de conducere, a condus un tractor agricol, neînregistrat, pe drumul comunal 43 D, în interiorul localității Todirești, transportându-l pe o scară improvizată pe fratele său. La un moment dat, bărbatul de 44 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, s-a dezechilibrat și a căzut de pe caroseria vehiculului, tractorul trecând cu roata dreapta spate peste piciorul drept al acestuia. Știindu-se în culpă, șoferul tractorului a plecat acasă și și-a lăsat fratele în suferință.  

Costel Sugean a fost reținut în cursul zilei de luni și acum este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ”părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.

În aceeași seară de duminică a avut loc un alt eveniment rutier soldat cu rănirea a două persoane. Și de această dată accidentul s-a produs pe un drum comunal, în comuna Marginea. Un șofer de 32 de ani care conducea un autoturism marca Dacia Logan nu a mai putut evita un autovehicul marca Mercedes-Benz, care venea pe sensul său de mers. Din impact a rezultat rănirea a două femei care se aflau în Dacia Logan. Șoferul Mercedes-ului a plecat de la locul accidentului, dar polițiștii au reușit să îl identifice. Este vorba de Viorel-Ghiocel Bobu, din comuna Frumușica, județul Botoșani, dar care locuiește fără forme legale în Voivodeasa, comuna Sucevița. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru comiterea infracţiunii  de ”părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”.

Un alt treilea șofer care a ajuns după gratii este Gheorghe Tiberiu Munteanu, de 25 de ani, din Bosanci. Faptele de care este acuzat s-au petrecut în seara zilei de 28 decembrie 2021, când o patrulă de ordine şi siguranţă publică din cadrul Poliției Municipiului Suceava a oprit pentru control autoturism care circula dinspre Bulevardul 1 Mai spre Bulevardul Ana Ipătescu. Șoferul nu a putut prezenta o poliță RCA obligatorie valabilă, motiv pentru care polițiștii au reținut plăcuțele și certificatul de înmatriculare. Mai mult, s-a constatat că bărbatul nu avea nici permis de conducere, iar acum va fi cercetat penal pentru comiterea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.