Sprijinirea lăcașurilor de cult din municipiul Suceava, cu bani de la bugetul local, a stârnit o dispută puternică în ședința de Consiliu Local de la finele lunii septembrie, după ce reprezentanții USR s-au opus alocării de noi fonduri, pentru două proiecte, considerând că se exagerează cu finanțarea solicitărilor primite.

„Considerăm că se exagerează cu sprijinirea cultelor – de fapt nu mai este sprijin, ci o cofinanțare. Avem până acum în jur de un milion și ceva de euro dat, dacă se dau și acum, ajungem la un milion și jumătate. Este foarte mult. Acești bani se dau doar dacă este o situație specială, dacă se prăbușește un acoperiș, Doamne ferește, dar nu se cofinanțează investițiile. Banii cetățenilor pot fi folosiți pentru îmbunătățirea calității vieții acestora – asfaltări, parcuri, parcări etc. Alte primării nu dau deloc bani la biserici sau dau puțin. Doar la Iași au dat 3 milioane de lei, dar în condițiile în care au buget dublu față de noi. Dacă nu dăm acești bani la biserici, oamenii tot merg acolo, iar investițiile astea le fac mai târziu, când vor avea banii necesari. Nu e ceva necesar pentru viața cetățenilor”, a spus viceprimarul USR, Teodora Munteanu.

Replica i-a fost dată de către primarul Sucevei, Ion Lungu, care a contrazis-o imediat:

„Nu aveți dreptate! Am curajul să facem un referendum la nivelul municipiului și cu siguranță sucevenii sunt de acord să dăm bani la biserici. Chiar dacă bisericile nu sunt instituții publice, sunt de interes public. Faptul că am dat an de an bani la biserici, de cinci mandate, iar oamenii m-au votat, înseamnă, indirect, că au fost de acord cu alocarea de fonduri și pentru cultele religioase. Totuși, banii de la Cultură și Culte reprezintă doar 1% din bugetul local. Dacă nu îi dădeam aici, se duceau în altă parte – era de ajuns să o aduc pe Madona de două ori și gata banii. Alte primării, care nu dau bani la biserică, fac spectacole și gata, se duc banii aiurea în alte direcții. Banii alocați în buget la Cultură și Culte nu îi putem da în altă parte, că așa vrem noi. Iar dacă mergem la demagogie, că de banii ăia se asfaltau străzi, vă spun că străzi neasfaltate se găsesc și la Paris, și la Londra sau oriunde în altă parte. Niciodată nu o să fie totul perfect. Aici suntem în Bucovina, unde credința este la ea acasă, spiritualitatea e la ea acasă... Aici oamenii sunt credincioși și sunt de acord să dăm bani la biserici, care vor rămâne sute de ani după noi, așa cum au rămas și după Ștefan cel Mare”.

În vreme ce reprezentanții PSD au pus „grija” alocării de fonduri pentru lucrările care se fac în cadrul unităților de cult doar din prisma atragerii de voturi de către primar, consilierul PMP Anca Gâtlan a luat imediat poziție vizavi de demersul USR de a bloca finanțările către unitățile de cult, considerând că este o greșeală: „Fac apel la colegii din Consiliul Local să votăm aceste proiecte. Finanțarea bisericilor și grija pentru calitatea vieții cetățenilor nu se exclud reciproc. Putem aloca fonduri unităților de cult și avea grijă și de nevoile cetățenilor. Iar calitatea vieții sucevenilor este mult îmbunătățită prin prezența noastră în sfintele biserici și prin apropierea de Dumnezeu”.

Alocarea de bani pentru solicitările primite de la biserici, pentru diverse lucrări, a fost criticată și de consilierul USR Lorena Buburuzan, în ideea că trebuie dați bani doar acolo unde este strictă necesitate, iar fiecare lucrare să fie prezentată cu devizele de lucrări și cât din costuri sunt finanțate de primărie.

„De fiecare dată ni se cer sume mult mai mari decât dăm, iar pentru fiecare ban alocat se dau justificări cu acte, atent verificate, suntem foarte exigenți cu aceste dosare, iar totul este verificat și de Curtea de Conturi, fără a fi probleme până acum”, a replicat Lungu, care a spus că își asumă să aloce fonduri pentru culte în continuare.

„Sunt un om creștin, sunt un om care îl mărturisesc pe Dumnezeu. Aceste biserici pe care le finanțăm de ani și ani de zile sunt de interes public. Ne rugăm și noi în ele. S-au făcut biserici frumoase care vor dăinui 500 de ani de zile. Lăsăm și noi ceva în urma noastră”, a spus primarul Ion Lungu.

În ședința din 29 septembrie s-a aprobat alocarea sumei de 200.000 de lei pentru parohia „Sfânta Treime” Burdujeni Sat, la continuarea lucrărilor de construire la Centrul social-cultural „Arhiereul Filaret Scriban”, precum și 500.000 de lei pentru Biserica Creștină după Evanghelie Natanael, pentru continuarea lucrărilor de construire a bisericii din Ițcani.